fbpx

5 medalii de aur și 2 de argint pemtru echipa Ŕomâniei, la Olimpiada Asiatică de Fizică

Succes de răsunet al echipei României la Olimpiada Asiatică de Fizică 2024, anunță Ministerul Educației.

În perioada 3-10 iunie 2024 are loc a 24-a ediție a Olimpiadei Asiatice de Fizică, la Perak, în Malaezia, cu participarea a 208 concurenți din 28 de țări (27 țări din Asia-Pacific și România, cu statut de invitat).

Conform Ministerului Educației, elevii români au obținut rezultate care au trezit admirația celorlalți concurenți și a liderilor echipelor naționale participante:

🥇 5 medalii de aur,
🥈 2 medalii de argint,
🏅 o mențiune de onoare.

👏 Alexandru Momoiu, elev la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București, a obținut prima medalie de aur, fiind câștigătorul absolut al prezentei ediții, având cel mai mare punctaj total din concurs. În afară de acest rezultat extraordinar, el a obținut, de asemenea, cel mai mare punctaj la proba experimentală.

🥇 Celelalte 4 medalii de aur au fost obținute de: Ionuț Gabriel Stan, Ioan Alexandru Mirică, Rareș Felix Tudose, toți trei elevi ai Liceului Teoretic Internațional de Informatică din București și de Alexandra Maria Curea, elevă a Liceului Teoretic Național din București. Alexandra Curea a obținut și cel mai mare punctaj al unei fete din concurs.

🥈 Cele două medalii de argint au fost câștigate de către Mendel Emanuel Mendelsohn, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București și de Teofil Voicu, de la Colegiul Național Emil Racoviță din Cluj-Napoca.

🏅 Mențiunea de onoare a fost acordată elevului Rareș Theodor Marinescu, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București.

👉 Echipa României a fost condusă de prof. dr. Delia Davidescu de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București, conf. univ. dr. Sebastian Popescu, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și prof. Victor Păunescu, de la Liceul Economic nr. 1 din București.

Aceste rezultate deosebit de valoroase confirmă nivelul școlii românești de fizică și celebrează în mod admirabil cei 10 ani de participare neîntreruptă a echipei României la această olimpiadă. 🇷🇴
Felicitări elevilor, profesorilor lor mentori și părinților care i-au susținut neîntrerupt! 👏

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.