Sorin Ion: Există o singură șansă de a scăpa de birocrație – digitalizarea

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Eduației și Cercetării, afirmă că sistemul de educație are o singură șansă de a scăpa de birocrație: digitalizarea.

În emisiunea ”Educația la putere”, difuzată de televiziunea publică, Sorin Ion a oferit ca exemplu eliminarea birocrației de la examenele naționale, prin digitalizarea acestora. 

”Din punctul meu de vedere, există o singură șansă să scăpăm de birocrație. Să știți că n-o să scăpăm niciodată cu adevărat, am mai declarat asta, a urmat un hate în public, pentru că am spus eu că birocrația uneori, e necesară, dar vreau să se înțeleagă bine mesajul meu. Sunt situații în care, și vă dau un singur exemplu, a fost o presiune pe școlile din România la începutul anului școlar, fiindcă avem peste 1,5 milioane de beneficiari de burse. Când alcătuim dosarul de bursă, îți trebuie hârtii. Ei bine, nimeni nu se joacă cu banii. Mai târziu, dăm cu subsemnatul de ce am acordat burse fără să avem acoperire legală. Ei bine, asta e o situație care generează birocrație. Și am dat doar un singur exemplu. 

Din punctul meu de vedere, oficial, de data aceasta, singura șansă este tot digitalizarea să scăpăm de procesele birocratice. Așa cum am reușit s-o facem la examenele naționale, fără să mai plimbăm niște saci, precum Moș Crăciun, prin țară, cu lucrările copiilor sau ale profesorilor de la titularizare, să mergem cu ele să le corectăm în alte zări, știm noi de ce, am digitalizat procesul și nimeni nu mai scrie nicio hârtie la examenul ăsta. Doar cei care fac parte din sistem își dau seama ce înseamnă asta. E o debirocratizare punctuală, pe un proces. Dar, mai departe, ăsta este în continuare obliectivul nostru: să debirocratizăm procesele conexe atribuției principale: aceea de a educa. Iar inteligența artificială ne ajută mai mult decât credeți în asta și e folosită mai mult decât credeți”, a afirmat secretarul de stat, în emisiunea citată. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.