
Într-un interviu pentru publicația Click.ro, premierul Ludovic Orban a povestit peripețiile prin care a trecut în vremea în care era elev la Liceul Andrei Șaguna din Brașov. Una dintre ele a implicat o alegere dificilă pentru un adolescent: exmatricularea sau tunsoarea zero.
Potrivit sursei citate, incidentul a-a întâmplat prin clasa a XI-a și se distra aruncând pungi cu apă de la etaj jos, în curte, la picioarele colegelor. Într-una din zile a nimerit o persoană importantă din oraș, pe șeful Junilor. Stropit din cap până-n picioare, acesta s-a dus glonț la directorul liceului, cerând pedepsirea vinovaților. Directorul a pornit o investigație în clasa lui Ludovic Orban și i-a amenințat pe toți că le scade nota la purtare dacă nu spun cine a aruncat punga cu apă. Nimeni nu scos un sunet. „Recunosc că am fost impresionat de această solidaritate și până la urmă m-am dus eu la director și am recunoscut, ca să nu sufere colegii mei din cauza scăderii mediei la purtare, care afecta media. Directorul m-a amenințat cu exmatricularea, cu eliminarea, dar în final mi-a oferit două alternative: să mă tund zero sau să-mi scadă nota la purtare și să fac muncă în folosul comunității, adică în folosul școlii. Evident, am optat pentru varianta a doua, nu am acceptat să mă tund. În plus, tot directorul m-a învățat să mă duc să-i cer scuze șefului Junilor, spunându-mi că, dacă respectivul nu va mai cere sancționarea mea, o va lăsa și el moartă. M-am dus la șeful Junilor și în final a fost o ocazie foarte frumoasă, deoarece totul s-a transformat într-o lecție de istorie pentru mine. Așa am aflat că Junii sunt cei care au pus bazele Brașovului, în Șcheii Brașovului – acolo a fost piatra de temelie. «Victimei» mele i s-a făcut milă de mine după ce a trebuit să ascult câteva ore toată istoria asta și, până la urmă, a renunțat la cererea de a fi sancționat”, a povestit premierul Orban.