
Stare de urgență: oportunitate sau resemnare? Exemplu de bună practică și invitație la colaborare din partea unei școli private din București
Cu toții recunoaștem că în momentul de față suntem supuși unor provocări pe care generațiile noastre nu le-au mai cunoscut și care se manifestă în toate țările lumii, dar și în toate componentele existenței umane. În aceste condiții, domeniul învățământului nu putea fi ocolit. Chiar dacă unele analize realizate grăbit în această perioadă și care au la bază premise cel puțin neglijent invocate evidențiază efecte mai grave și directe asupra, să zicem, activității restaurantelor decât asupra școlilor, pe termen mediu și lung consecințele negative care se pot aduna în balanța unităților de învățământ vor genera efecte devastatoare în societate. Astfel apare justificată preocuparea multor persoane, cu pregătire academică și experiență în domeniu dintre cele mai diverse, de a-și exprima în spațiul public părerile despre aceste aspecte.
M-am gândit că în acest tumult, orientat mai degrabă spre zona teoretică, ar fi de interes și prezentarea unei experiențe practice, având la bază un model propriu de organizare a activității, prin care se demonstrează că într-o școală preuniversitară care funcționează după curriculum românesc, respectând prevederile legale, există suficiente resurse de creativitate pentru a se depăși paradigma conformării cu tiparul și a se asigura dezvoltarea personalității și afirmarea creativității elevilor săi.
Liceul Teoretic Național a luat naștere în urmă cu 8 ani când, un grup de specialiști din domeniul educației au decis să pună bazele unei școli preuniversitare moderne, ancorată în realitățile secolului XXI și racordată permanent la dezvoltarea științei și tehnologiei. În acest mod a fost fundamentat teoretic și s-au identificat modalități de aplicare în practică a Modelului Liceului Teoretic Național – „Școală pentru viață”. Utilizarea mijloacelor IT&C în activitatea didactică s-a dovedit a fi, de-a lungul timpului, o componentă de bază în desfășurarea procesului de modernizare a activității educative în cadrul LTN.
Pandemia generată de Coronavirus a condus, inevitabil, la adoptarea unor măsuri de prevenire a răspândirii acestuia, printre care și suspendarea cursurilor școlare tradiționale, începând cu data de 11 martie 2020. Începând cu această dată și școala noastră a trecut la desfășurarea integrală a lecțiilor în sistem online. Cum a putut realiza Liceul Teoretic Național această performanță? Iată 7 piloni pe care ne-am fundamentat activitatea și care pot fi, sau ar fi putut fi replicați la nivelul întregului sistem de învățământ național.
În condițiile actuale, e de la sine înțeleasă preocuparea școlii noastre preuniversitare pentru încheierea actualului an școlar în sistem online. Activitățile LTN nu vor fi orientate exclusiv sau preponderent pentru îndeplinirea unor obligații administrative. Ceea ce contează pentru noi este grija ca activitățile instructiv-educative să se realizeze în cele mai bune condiții, astfel încât să fie parcursă toată materia aferentă acestui an școlar, să se asigure un progres școlar real pentru fiecare elev și să se transmită acestora feedback-ul corespunzător. Iată de ce vom spune, fără teama de a greși, că la Liceul Teoretic Național Vacanța Mare va veni. Ea va fi petrecută de elevii noștri cu respectarea măsurilor impuse prin legile țării. Și în tot acest timp echipa LTN, consultându-se cu toți actorii implicați în procesul de învățământ va pregăti noul an școlar 2020-2021 pentru a relua activitățile didactice „față în față”, dar, dacă va fi cazul, și în sistem online.
Un lucru este cert, Modelul Liceului Teoretic Național „Școală pentru viață” se dovedește o variantă realistă și viabilă în viitorii ani școlari, în condițiile în care nimic nu va mai semăna cu ce a fost până acum. LTN nu își va părăsi în niciun moment elevii, indiferent de schimbările petrecute în societate. Vom continua să fim în permanență alături de elevii noștri și de familiile lor, asigurându-le acestora toate condițiile care să le permită o pregătire adecvată pentru viață, menită să îi ajute să se integreze social și să se realizeze profesional într-o societate viitoare, care nu știm cum va arăta. Misiunea noastră, ca școală preuniversitară privată, este aceea de a asigura părinților confort, siguranță și predictibilitate, continuând să asigurăm copiilor o educație de calitate, racordată la realitățile lumii în care trăim.
Sunt convinsă că acestea vor fi criteriile după care se vor întocmi în viitor topuri ale școlilor, și nu notele obținute la o Evaluare Națională care, în aceste vremuri, va trebui să-și caute și să-și fundamenteze rosturile și eficiența într-un sistem de învățământ în care unitățile școlare preuniversitare vor trebui să capete, în condițiile legii, competențe organizatorice sporite.
Suntem solidari cu toți cei care au făcut eforturi deosebite pentru a asigura, într-un fel sau altul, continuitatea procesului de învățământ. Și pentru a depăși zona teoretică, informăm opinia publică de preocuparea noastră de a lansa, în timpul vacanței de vară, o dezbatere ce se dorește permanentă, în legătură cu modul în care școlile preuniversitare pot și trebuie să se adapteze la transformările produse în societate, la care vom invita cadre didactice interesate, din sistemul particular sau de stat, pentru a realiza schimburi de experiență și a împărtăși practicile susținute de fiecare dintre noi.
Director, Fondator al Liceului Teoretic Național,
prof. dr. Silvia Moraru