Închide
de Andreea Ionescu, fondatoare a Grupului Civic ”Părinții cer schimbare” copilul meu
Copilul meu nu e „de 10”. Ar spune unii…
Nu știu ce înseamnă exact să fii „de 10”. Știu că mai ia și 10, dar a luat și un 4 când nu a învățat o lecție (că am fost tot weekendul plecați să învățăm lucruri minunate).
Nu e de 10, dar scrie coduri la 12 ani (învață singur), când unii copii „de 10” abia găsesc literele pe tastatură.
Are 9 și la TIC. Căci așa a considerat doamna, că dacă nu e „de 10”, poate să îi dea și ea 9 la TIC, deși doamna nu are competențe digitale la nivelul copilului. Nici eu nu mai am.
Nu e „copil de 10”, dar e mai înțelept că mulți adulți. Are cunoștințe de psihologie, de multe ori mă pune în încurcătură cu replicile și întrebările.
Nu e „copil de 10”, dar e curios, încă întreabă mult și vrea să afle de toate, e creativ,e curajos- deschis să încerce orice, mai puțîn mâncăruri noi. 
Are un bun simt, rar întâlnit, născut din empatie și psihologie, nu din religie.
Nu e un copil „de 10” pentru că în scurtul timp cât a fost pe acest pământ a făcut de toate. Are parte de tot felul de experiențe. Eu, maică-sa, și îmi asum că se poate să fi greșit, nu l-am dat la meditații și la 7 cursuri, ci am petrecut timp cu el.
Nu e un „copil de 10”, dar cu siguranță e copilul pe care îl merit și pe care sunt foarte mândră să îl am.
Sunt mândră, foarte mândră.
Și merită să aibă parte de o educație de cea mai bună calitate.