
Un profesor de chimie de la Liceul ”Alexandru Ghica” din Alexandria apare într-o înregistrare video pe internet, fiind filmat când jignea o elevă, în timpul unei ore online: „Ce dracului trăncăni, idioato?”
Doctorul Mihaela Mădălina Adam, profesoară la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a ajuns personajul unui videoclip viral printre studenți după ce a încercat să le impună o titulatură de adresare, relatează ziare.com.
Într-o înregistrare postată pe YouTube, medicul Mihaela Mădălina Adam apare în timpul unui curs online încercând să le impună studenților să i se adreseze cu „doamna doctor Mădălina Adam”. „Va pretind, din acest moment, celor două grupe, sau cel puțîn celor care nu vor să se înjosească, să mă numiți „doamna doctor Mădălina Adam”. Vreau să văd dacă s-a reținut”, spune cadrul didactic.
Eugen Mitran, care se prezintă drept profesor la Liceul Mihail Sadoveanu din București și consilier parlamentar, a postat pe pagina sa de Facebook un videoclip în care amenință elevii cu corigența, repetenția și exmatricularea.
”Vă vom lăsa copiii corigenți, repetenți și o să-i exmatriculăm din on-line… Puneți mâna pe carte! O să punem 1, 2 și 3 și unde nu ne mai convine și nu mai putem, la clasele unde nu mai putem și nu mai facem față, pentru că unii copii n-au aici (gest sugestiv către cap), o să le lăsăm. Să vedem ce-o să faceți. Școală pe bune și puneți mâna pe carte, bă, că n-o să vă trecem!”, spunea Mitran, în clipul ulterior șters de pe rețeaua de socializare.
profesor de chimie