Sunteţi pregătiţi? Urmează cea mai tare replică, cel mai bombastic răspuns şi „cea mai cea” dintre primării…
Postarea e lungă, dar vă promit că merită fiecare detaliu!
–> Trimitem solicitarea pe e-mail, aceeaşi adresă către toate primăriile.
Ne răspunde primăria #Chiuiesti din Cluj că nu ne poate da un răspuns solicitării noastre pentru că aceasta trebuie „să aibă nr. de înregistrare, semnate și parafate, nu transmise prin mail-uri.”
–> Noi le trimitem un răspuns cu indicarea legii şi le demonstrăm că ceea ce susţin ei nu este adevărat. CERERILE pot fi trimise prin e-mail şi nu este necesar să fie ştampilate […]
Primarul răspunde:
„Conduita mea se bazează pe frică de Dumnezeu!” şi adaugă „a-şi dorii să vă spun…..”
Acum, vă rog tare mult, nu vă oripilaţi de acest „a-şi dorii”, nici de faptul că „dorii” a fost scris cu doi i de domnul primar, care şi-a ştampilat şi semnat singur scrisoarea. Cu toţii mai greşim! 
Primarul continuă „a-şi dori să vă spun 3 versete” din biblie.
Domnule primar, ne puteţi cita toata biblia, zău că nu ne deranjează, dar biblia şi versetele din ea NU POT FI O SCUZĂ VALIDĂ pentru care Dvs. nu respectaţi legea.
–> LEGEA vă obligă să ne daţi un număr de înregistrare la acea cerere.
–> LEGEA vă obligă să veniţi cu un răspuns
–> şi tot LEGEA vă obligă să alocaţi bani şcolii, să investiţi pentru reparaţia clădirii şi să daţi burse copiilor.
CREDINŢA DVS. PERSONALĂ poate fi un bonus suplimentar pentru manifestarea eticii şi moralităţii. Nimeni nu contestă asta.
Dacă credeaţi că asta e tot, v-aţi înşelat! Devine şi mai interesant.
Unul din versetele cu care domnul primar a ales să ne „educe” este „Răspunde nebunului după nebunia lui, să nu se creadă prea înţelept”.
Domnul primar, ce aţi vrut să spuneţi cu aceste rânduri?
În următoarea postare veţi putea vedea cu ochii voştri. 