
Colegiul Național Gheorghe Lazăr a depus la Ministerul Educației cerere pentru a se înscrie în programul de școli-pilot, a anunțat profesoara Ionela Neagoe, directorul unității de învățământ.
”Colegiul Național Gheorghe Lazăr a înaintat către Minister o solicitare în scris pentru proiectul Școală Pilot! Ne dorim să fim susținuți în demersul nostru de a face educație în concordanță cu societatea viitorului,cu profilul profesorului lăzărist, dar mai ales cu profilul elevului lăzărist!”, a scris Neagoe, pe pagina sa de Facebook.
Secretarul de stat Radu Szekely va coordona comisia de la Ministerul Educației care se va ocupa de implementarea proiectului privind școlile-pilot. Marian Staș, ”părintele” acestui proiect din perioada în care Monica Anisie conducea ministerul, va face, la rândul său, parte din comisie.
Comisia va evalua proiectele unitățile de învățământ preuniversitar cu statut de școli-pilot.
Într-o declarație acordată Educație Privată în urmă cu câteva zile, Radu Szekely afirma că Ministerul Educației încurajează cât mai multe școli să se înscrie în programul de pilotare:
”Vrem să pilotăm modele de învățare, predare, evaluare și management școlar care să demonstreze că se poate face școală și altfel, cât mai nevoie de așteptările elevilor și ale comunității. Vrem școli-pilot și în mediul rural, și în cel urban. și în zonele dezavantajate și în cele mai prospere.
Școlile se pot adapta și pot oferi beneficii elevilor, care să corespundă nevoilor acestora și cerințelor de astăzi ale educației. Pe termen lung, modelele de succes pot fi scalate la nivel național.
Cred ca promoția 1969 a fost un fel de “ promoție pilot” .. au apărut primele Classe cu profil .. matematica , limbi străine ..Cert e ca toți colegii mei de promoție “ și-au făcut o strada in viața “..Și acum când trec prin fata liceului retrăiesc atmosfera … disciplina , studiu , respect …