
Aniversarea înființării în 2008 a Școlii Gimnaziale Metropolitane ARC am dedicat-o anul acesta sărbătoririi a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO, împlinirii a 145 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuși și Zilei Mondiale a Diversității Culturale. aniversare
Am avut o oră de bucurie a creativității, a povestirilor, a vorbelor istețe, a mândriei de a fi român și părtaș la bogăția de frumusețe a lumii!
Momentele zilei în imagini de neuitat: Toți ARCașii pictează… La Blouse Roumaine!- Tribut Henri Matisse; Timpul artei împletit de micii artiști din clasele de gimnaziu – moment de artă colaborativă; Nu există diversitate fără identitate! – discursuri motivaționale în limba română și în limba engleză susținute de Clubul de debate ARCașii; Cel mai frumos moment din viața de ARCaș – storytelling, amintiri împărtășite de elevi și profesori; Artiștii noștri – Creații muzicale în primă audiție în interpretarea autorilor!
Am sărbătorit ARCașul, isteț și creativ, care îndrăgește artele, minunile lumii și oamenii, care este conștient de calitățile sale, pe care le dovedește zi de zi!
https://www.facebook.com/media/set/?vanity=romanianbusinessschool&set=a.301284601478567
Despre Școala Metropolitană ARC
„Am pornit la drum in 2008 cu acest gând: cum educăm un copil, ACEST copil al generaţiei Z, să devină o fiinţă funcţională şi fericită în această lume complexă şi dinamică a sec al XXI-lea, să crească fără teama că povestea lui nu are sens.
Ne dorim să formăm un om curios şi independent, de-a lungul întregii vieți, un cetăţean responsabil şi implicat în schimbarea socială, care îndrăgeşte artele, minunile lumii fizice și oamenii, care este conştient de calităţile sale şi învaţă să le folosească pentru a rezolva problemele complexe cu care se va confrunta.
Şcoala Gimnazială Metropolitană ARC constituie un spaţiu comunitar care oferă o atmosferă de deplină armonie, toleranţă şi întelegere, a egalităţii de şanse şi a multiculturalismului. Pe de altă parte, prin abordarea transdisciplinară a procesului de predare-învăţare promovăm ocrotirea şi perpetuarea valorilor naţionale, a tradiţiilor culturale specifice, în contextul european.
aniversare