Patriarhul Daniel, mesaj de binecuvântare pentru elevi înainte de examene

Photo 169005507 / Patriarch Daniel © Cateyeperspective | Dreamstime.com

Patriarhul Daniel al României transmite un mesaj înainte de Evaluarea Națională și Bacalaureat, informează pagina de internet oficială a Patriarhiei.

Părintele Patriarh se adresează mai întâi tinerilor cărora le spune cât de importante sunt aceste examene pentru dezvoltarea lor, apoi îi îndeamnă pe părinţi, pe profesori şi pe preoţii din parohii să îi susțină în mod mai intens la finalul acestui an școlar dificil.

Mesajul Patriarhului:

Binecuvântare şi încurajare pentru examene

Dragi elevi,

Alături de familieȘcoala și Biserica sunt lumini ale formării voastre spirituale ca oameni în familie şi în societate, pentru a trăi viaţa personal şi în acelaşi timp comunitar.

În formarea fiecăruia dintre noi, examenele sunt cele mai potrivite prilejuri de evaluare și de maturizare intelectuală, experiențe care contribuie major la progresul nostru psihic-afectiv şi intelectual. Pregătirea pentru examene şi susţinerea lor sporesc încrederea în sine, cresc capacitatea de dialog de comunicare, dar și comuniunea cu ceilalți elevi şi cu adulţii.

În contextul dificil al unui an școlar, desfăşurat sub semnul îngrijorător al pandemiei care a modificat și complicat major modalitatea de predare și învățare, îi îndemnăm pe părinţii elevilor, pe profesorii lor şi pe preoţii din parohii să vă susţină acum în mod mai intens, unind rugăciunea cu sfatul bun şi cu ajutorul concret.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Învățătorul şi Lumina lumii, să vă inspire și să vă dăruiască speranţă, curaj, mult succes şi bucurie!

Cu părintească dragoste şi binecuvântare,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2021) se va desfășura în perioada 22 iunie – 4 iulie 2021. Un număr de 131.177 de absolvenți ai clasei a VIII-a, dintre care 12.006 în municipiul București, sunt înscriși pentru susținerea examenului, conform situației centralizate de către Ministerul Educației.
Examenul începe marți, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 24 iunie, se va desfășura proba la Matematică. Proba la Limba și literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie.
Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/romanian-orthodox-patriarch-daniel-epiphany-mass-outside-patriarchal-palace-bucharest-romania-january-image169005507

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.