”Toți copiii merită să joace sporturile frumoase”- Codruț Baciu, fondatorul asociației care îi aduce la tenis pe copiii din categorii vulnerabile

Codruț Baciu, fondatorul Asociației Cip și Ciargi, și-a propus, înainte de pandemie, o misiune posibilă, însă destul de complicată: să le dea copiilor din  categorii vulnerabile șansa de a ajunge pe terenul de tenis. După ce a început pandemia, misiunea a devenit și mai complicată, însă Codruț a insistat să creadă că este posibilă

Pentru el, tenisul este o pasiune cu vechime și anduranță. În mediul online, Codruț Baciu este cunoscut pentru cronicile de la marile turnee, pe care le scrie, de mulți ani, cu talent și umor.

Tenisul este, înseamnă, însă, mai mult decât performanța marilor campioni. Este un sport care îi poate oferi oricărui copil bucuria jocului, lecția fairplay-ului și triumful fiecărui punct câștigat. Pentru copiii din categorii vulnerabile, el rămâne, însă, de cele mai multe ori, doar un vis de dincolo de ecranul televizorului. Codruț Baciu și-a propus să schimbe asta și, într-un interviu acordat Educație Privată, a povestit cum a reușit asociația să găsească soluții:

1. Ce a declanșat gândul să faci acest lucru, chiar în martie 2020, la începutul pandemiei?

Gândul și pregătirile pentru Cip și Ciargi au venit mult înainte de pandemie. A fost un nenoroc că fix când au ieșit actele asociației și fix după ce am dat ultimul enter în excelul ăla al meu a venit lockdownul și lumea a intrat în haos. Am pus totul on-hold, iar la revenire a trebuit s-o iau de la zero cu tot – fonduri, parteneri, plan.

2. Care sunt categoriile de copii vulnerabili pe care ai reușit până acum să îi aduci la tenis?

Sunt două categorii. Mai întâi, sunt copiii atipici, cu nevoi speciale. Puști cu tulburări din spectrul autist sau cu Sindrom Down. Apoi, sunt cei ai căror părinți nu-și permit chestii de bază, darmite sport/tenis într-un cadru organizat. Iar motto-ul nostru este că toți copiii merită să joace sporturile frumoase. Nu vom putea ajunge chiar la toți, dar tragem tare să ajungem la cât mai mulți.

3. În ce localități funcționează acum proiectul și ce alte localități aveți în vedere?
   
   În București avem o grupă cu copii atipici, copii cu autism și Sindrom Down (salutare, Conil!). în Comuna Barcea din Galați avem o grupă pe care am format-o împreună cu prietenii de la Centrul Social ”Speranța pentru tine”, unde sunt vreo 80 de copii. În Roșiorii de Vede (Teleorman) avem două grupe cu copii atipici, pe care le-am format cu ajutorul Asociației Copiilor cu Dizabilități  Peretu. Urmează Buzău, Râmnicu Sărat și cu puțin noroc, Voluntari.
   
   Vom duce programul la nivel național în următorii 3-4 ani, însă evident, ritmul în care vom face asta depinde de parteneri, autorități și implicarea oamenilor care ne văd că cerem donații mereu, haha. 
4. Care sunt reacțiile copiilor, când ajung pe teren?

De obicei, e frenezie și bucurie. Aproape exaltare. Iar asta mă încarcă instantaneu, îmi confirmă că alergătura și cheltuiala merită. însă mă și întristează, pentru că de obicei se face o selecție a copiilor. Nu putem să le facem abonament tuturor. Antrenorii și partenerii locali fac o selecție, iar din câteva zeci de puști, rămân între 4 și 6 într-o grupă. 

5. Care au fost cele mai mari reușite ale proiectului, până acum? 

Judecând pragmatic, cea mai mișto chestie din ultimele 5 luni a avut loc chiar săptămâna trecută. A fost pentru prima oară când am reușit să integrăm 2 copii cu nevoi speciale (din grupele de la Peretu) pe tablourile unui turneu de tenis. A fost minunat, deși Andrei și Marius nu au câștigat vreun set 🙂

6. De ce e tenisul un sport recomandabil pentru copii? 

O să mă abțin din a pune linkuri și biografie și o să mă rezum la câteva idei 🙂
Pe lângă avantajul evident în dreptul sănătății, pe care îl găsim la multe sporturi, tenisul aduce rigoare și aduce un fel de lucru neîncetat la propria persoană. Copiii adoră să progreseze, să audă ”bravo”, să fie inspirați, încurajați și provocați. Indiferent de orice – de venituri, gen, etnie, religie sau echipa preferată de fotbal. 

De-aia e esențial antrenorul, adică educația. Un instructor bun nu e doar ăla care te învață split-step-ul sau forehandul, ci mai degrabă e omul care le stăpânește pe toate: răbdarea, zâmbetul, feedbackul, îmbărbătarea, chiar și zâmbetul. Nu diferă prea mult de munca unui profesor talentat și muncitor din sala de clasă. 

Povestea lui Teofil e un exemplu relevant. 

7. Cum poate fi susținut acest proiect? 

Excelentă întrebare, mulțumesc! 😀 Patreon, dacă se vrea o susținere mică, dar constantă. Cont bancar (RO17BRDE445SV81212094450), dacă se dorește un ajutor punctual pentru care suntem de asemenea recunoscători.

Toți banii se duc în chiria terenurilor, plata antrenorilor, transport, echipament și chestii administrative cu asociația, despre care se poate citi în prezentarea noastră.