
În cazul în care 50% din clasele unei școli sunt închise, întreaga unitate de învățământ va intra în regim online, prevede noul ordin comun semnat de ministrul Sănătății și al Educației.
Noul ordin comun, integral, aici:
ordin comun educatie-sanatate 1 oct
Documentul urmează să apară azi în Monitorul Oficial.
Prevederile noului ordin comun, obținute de Educație Privată.
ART. 6 (1) Suspendarea cursurilor cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe se dispune, în condițiile art. 2 și art. 3, pentru o perioada de 14 zile la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal.
(2) La data suspendării cursurilor pentru 50% din totalul grupelor/claselor, se suspendă activitatea cu prezența fizică la nivelul întregii unități de învățământ, pentru o perioada de 14 zile. Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.
(3) În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile cu prezență fizică pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.
(4)Elevii din schimbul următor continuă cursurile cu prezență fizică după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.
(5)Cursurile pentru grupa/clasa suspendată se pot relua cu prezență fizică începand cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care prezintă rezultatul certificat negativ al testului antigen rapid sau RT-PCR realizat în ultimele 24 de ore.
(6) Elevii care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau Rt-PCR, reiau cursurile cu prezență fizică dupa 14 zile de la suspendarea acestora.
(7) Prin excepție de la prevederile alin (1), elevii claselor VII- XII/XIII, vaccinati împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare precum și elevii care au fost confirmati pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile dar pentru care au trecut mai mult de 14 zile de la data testului pozitiv, pot continua cursurile cu prezența fizică.
(8) DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică, va stabili contacții direcți ai cazurilor confirmate și va decide impreuna cu conducerea unității de învățământ, dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/nedidactic/auxiliar.
(9) La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul grupei/clasei sau unității de învățământ, înainte de îndeplinirea condițiilor de la alin (2). Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.
(10)În situațiile prevăzute la alin. (1) –(8), elevii/prescolarii care au cursurile suspendate cu prezenta fizica, procesul de învățământ continuă în sistem online.
(11) Decizia de suspendare a activităţii didactice pentru unitățile/instituțiile de învățământ superior care desfășoară activitate didactică ce presupune prezenţa fizică a studenţilor se dispune prin hotărâre a senatului universitar, în raport cu numărul de îmbolnăviri şi cu rezultatul anchetei epidemiologice realizate, cu avizul direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(12) Criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ din prezentul ordin nu se aplică și unităților de învățământ preuniversitar din subordinea Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne, care vor lua deciziile care se impun conform regulamentelor/procedurilor aplicabile acestora.
(13) Activităţile ce presupun prezenţa fizică din unităţile/instituțiile de învățământ din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei vor fi gestionate în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice realizate la nivelul direcţiilor medicale din cadrul acestora şi stabilite prin decizie a conducătorilor acestora şi nu se supun dispoziţiilor prezentului ordin.
(14) Stagiile de pregătire practică pentru elevii din învățământul liceal tehnologic, postliceal, profesional și profesional dual se desfășoară cu prezența fizică a elevilor, cu respectarea procedurilor privind măsurile de protecție instituite de către entitățile organizatoare de stagii de pregătire practică și prevederile prezentului ordin, indiferent de scenariul epidemiologic, cu excepția situației în care ordinele de carantinare, emise de autoritățile abilitate în perioada stării de alerta, interzic acest lucru.
Și testarea obligatorie? Închiderea școlii la 50% dintre clase suspendate sună identic cu pragul de 6% incidență pe care l-au fixat crezând că nu se va ajunge la el…