
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a confirmat, în această seară, la Digi 24. informațiile prezentate în premieră de Educație Privată, potrivit cărora elevii din școlile de stat vor începe pe 8 noiembrie școala online, dacă situația epidemiologică nu va permite să înceapă cu prezența fizică.
”Sunt sigur că nu voi mai propune de ca ministru al Educației un plus de vacanță suplimentară. Pe 8 noiembrie școala va începe.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat, azi, într-o declarație acordată în exclusivitate pentru Educație Privată, că elevii de gimnaziu și liceu din școlile publice vor avea acces la școală cu prezență fizică de pe 3 ianuarie, iar cei din ciclul primar și preșcolarii se vor afla în bănci de pe 10 ianuarie. Aceasta este modalitatea avansată de minister pentru recuperarea celor două săptămâni de școală din vacanța introdusă în perioada 25 octombrie-5 noiambrie.
În privința modului în care școala va continua după 8 noiembrie, ministrul spune că decizia va fi anunțată pe 5 noiembrie, când va fi și reglementată printr-un ordin de ministru.
Revenirea la școală pe 3, respectiv 10 ianuarie nu exclude, teoretic, ca școala cu prezență fizică să înceapă mai devreme, în funcție de situația epidemiologică. Aceste date sunt avansate ca singurele borne certe, pentru moment.
Declarația acordată de Sorin Cîmpeanu pentru Educație Privată:
Nu se pierde nicio zi de școală nici din semestrul 1, nici din semestrul 2. Cele două săptămâni sunt maximul ce poate fi recuperat in așa fel încât datele de examene să fie cele cunoscute, fără a se pierde nicio zi de cursuri.
Acest lucru va face obiectul unui ordin de ministru semnat în 5 noiembrie, pentru modificarea structurii anului școlar, așa cum se precizează în Hotărârea CNSU nr. 91 și așa cum am anunțat deja public.
Data de 5 noiembrie e data la care vom avea o situație certă din punct de vedere epidemiologic și nu supoziții.
Înțelegem pierderile din cauza lipsei de predictibilitate însă situația epidemiologică numai predictibilitate nu ne oferă.