
Șapte liceeni din Oradea au organizat un contra-protest la mitingul convocat de AUR duminică în centrul orașului, relatează eBihoreanul.
La manifestarea organizației politice a participat și liderul George Simion.
Șapte elevi ai Colegiului Naţional Emanuil Gojdu, majoritatea în clasa a zecea, au venit în zona mitingului AUR, purtând două afișe ale căror mesaje asemănau AUR cu mișcarea legionară.
„Când am plecat de acasă părinții mi-au spus: «De ce te duci acolo, dacă te bate cineva?». Nu-mi pare normal ca în zilele noastre să se teamă că voi lua bătaie pentru că spun ce cred”, a spus unul dintre tineri.
Cu o îndrăzneală suprinzătoare, tinerii au acuzat AUR de mesaje anti-europene, anti-maghiare și naționaliste „extrem de periculoase”, au relatat jurnaliștii de la eBihoreanul.
Doi dintre elevi au și intrat în polemici cu câțiva bărbați susținători ai AUR care i-au făcut „useriști” și i-au insultat ridicând tonul, în încercarea de a-i intimida, până la intervenția unuia dintre organizatori. „Atenție la limbaj! Haideți de aici. Lăsați-i să își facă numărul”, a spus bărbatul, cu suficientă autoritate pentru ca grupul de presiune să se îndepărteze.
De altfel, tinerii au rămas, cu curaj, pe platoul din Piața Unirii până la încheierea acțiunii, care a decurs fără incidente. Echipaje ale Jandarmeriei mobilizate la faţa locului au supravegheat de la distanţă desfășurarea evenimentului.