
O tânără a murit şi alte trei persoane au fost rănite în atacul comis luni la o universitate din Germania.
Un bărbat a dat buzna într-o sală de curs de la Universitatea Heidelberg din sud-vestul Germaniei,, a deschis focul, a părăsit sala şi apoi s-a sinucis, informează EFE şi DPA, citate de Digi 24.
Atacatorul era student al instituţiei, avea asupra sa un rucsac cu mai multe arme şi a fugit după atac. El a fost găsit mort la scurt timp după aceea în grădina botanică a campusului, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Stefan Wilhelm, la televiziunea publică ZDF.
Autorul era un german în vârstă de 18 ani, a anunţat comandantul poliţiei locale, relatează AFP.
Autorităţile au ajuns la concluzia că atacatorul a acţionat singur. Până în prezent, nu există indicii că atacul ar fi fost motivat religios sau politic.
Mai mulți oameni au fost răniți după ce un bărbat înarmat a deschis focul la un amfiteatru în orașul german Heidelberg, relatează The Independent și Reuters.
Polițiștii germani au informat că atacatorul a murit, însă nu au dat detalii cu privire la ce s-a întâmplat. Anterior, poliția germană avertizase, pe Twitter, ca oamenii să evite zona în care a avut loc atacul.
„Atât știm deocamdată – un atacator singur a rănit mai multe persoane cu o armă de foc, într-un amfiteatru. Atacatorul a murit”, se arată în postarea poliției germane.
Conform unor informații din presa germană, atacatorul a deschis focul în amfiteatru și a rănit mai multe persoane înainte de a se împușca.
Un purtător de cuvânt al poliției a declarat, pentru CNN, că atacatorul, un bărbat tânăr, a murit. Cauza morții sale este necunoscută, însă.