
Ioan Aurel Pop, președintele Academiei, se distanțează de ideea unei candidaturi la alegerile prezidențiale.
Fără să numească explicit formațiunea politică, Pop spune, pe pagina sa de Facebook, că singura politică pe care o face este cea a Academiei Române.
Precizarea vine în contextul în care, potrivit mai multor publicații, liderii AUR George Simion și Claudiu Târziu au vehiculat numele lui Pop ca posibil prezidențiabil.
Ce spune Ioan Aurel Pop:
Potrivit lui Bănescu, precizarea BOR vine după apariţia în presă, în ultimele zile, a unor „speculaţii referitoare la cripto-alianţe ale unei formaţiuni politice şi grupuscule ‘ortodoxe’ cu Biserica, care ar gira astfel formule ale excesului din discursul politic naţional pe anumite teme şi necesităţii unor lămuriri a poziţionării Bisericii faţă de entităţi politice care îi parazitează prestigiul şi îşi asociază din proprie şi impură iniţiativă numele trecător cu numele veşnic al Bisericii”.
„Confundarea programatică a (ultra)naţionalismului zgomotos exacerbat şi grav compromis ideologic cu patriotismul luminat şi echilibrat de credinţa în valorile fidelităţii religioase, culturale şi spirituale ale propriului popor, confiscarea populistă a nobilelor teme creştin-conservatoare rupte xenofob & filetist de contextul spiritual al Europei, nu fac decât să compromită aceste fundamentale teme, motiv pentru care Biserica dezavuează orice formă de exces apărută în marginea lor”, subliniază Bănescu.