
Un elev de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Satu Mare a contestat notele obținute la probele scrise de la Bacalaureat, anunță publicația locală PresaSM.
Potrivit sursei citate, elevul a primit note mai mici la toate probele.
Este vorba despre un elev de la profilul Matematică-Informatică. Inițial, la proba de Limba și literatura română a obținut 8,8, iar după contestație a luat 8,3. La Matematică a obținut în primă fază nota 9,9, iar după contestație a scăzut la 9,65. De asemenea, la Informatică a luat 9,75, iar în final a obținut doar 9,7. Astfel, în final a ajuns de la media generală 9,48 la 9,21.
Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2022) au fost afișate ieri, 1 iulie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.
După soluționarea contestațiilor, numărul candidaților promovați este de 91.332, cu 2.741 de candidați mai mult decât anul trecut, deși numărul celor înscriși a fost inferior (7.211 candidați în minus, comparativ cu 2021). Rata cumulată de promovare (toate promoțiile) este 75,2%, superioară cu 1,9%, în raport cu rezultatele inițiale (73,3%) și cu 5,4% față de prima sesiune a anului trecut (69,8% – rată de succes în anul 2021).
Pentru promoția curentă, rata de reușită este 80% (75,7% în 2021), iar pentru promoțiile anterioare – 32,1% (30,2% în 2021). Astfel, din totalul celor 121.473 de candidați prezenți (108.452 din promoția curentă + 13.021 din promoțiile anterioare) au promovat 86.804 candidați din promoția curentă, respectiv 4.174 din promoțiile anterioare.