
Mai mult de jumătate dintre candidații din promoția curentă au avut note mai mici de 7 la examenul de titularizare, după cum reiese din statisticile referitoare la rezultatele examenului comunicate de Ministerul Educației.
Rata notelor (inițiale) între 5 și 7 este de 32,91%.
Comunicatul, integral:
Ministerul Educației a publicat astăzi, 19 iulie (ora 10:00), rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut în data de 13 iulie proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2022.
Contestaţiile se pot depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice în data de 19 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 20 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul anterior menționat în data de 27 iulie.
Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.
Rezultatele au fost publicate ► aici.