Cîmpeanu: Sunt peste 9000 de amendamente propuse la proiectele de Legi ale educației

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat, astăzi, că ministerul a centralizat peste 9000 de amendamente propuse la noile Legi ale învățământului.

”Avem 1.486 de seturi de propuneri, vor fi în jur de 1.500 de seturi de propuneri pentru legile educației. Sunt peste 9.000 de amendamente propuse. Unele sunt puternic justificate cu amendamente, sunt și amendamente simple solicitări, sunt altele care se repetă și amendamente total antagonice. Vor fi analizate, astfel încât săptămâna viitoare să existe o formă a celor două legi care să fie trimisă ministerelor, Consiliului legislativ și CES pentru avizare”, a declarat Cîmpeanu, într-o conferință de presă.

”Vor fi noi observații, care vor fi și ele incluse în legi. Vor intra în guvern sperăm la începutul lunii septembrie. După adoptarea în guvern, vor fi transmise Parlamentului, instituția capabilă să decidă procedura de adoptare”. a adăugat Cîmpeanu.

În legătură cu solicitările ca perioada de dezbatere publică să fie prelungită, ministrul a răspuns că o astfel de decizie ”ar însemna amânarea aplicării legii, care este așteptată de 3,5 milioane de tineri și copii”.

”Vor fi noi observații, care vor fi și ele incluse în legi. Vor intra în guvern sperăm la începutul lunii septembrie. După adoptarea în guvern, vor fi transmise Parlamentului, instituția capabilă să decidă procedura de adoptare”. a adăugat Cîmpeanu.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.