Sute de eleve, otrăvite în Iran, pentru a forța închiderea școlilor de fete

Sursă foto: Pixabay

Indivizi necunoscuţi au otrăvit sute de eleve într-un important oraş sfânt din Iran în ultimele luni în încercarea de a forţa școlile de fete să se închidă, a anunţat duminică o autoritate sanitară, relatează AFP, citată de Digi24.

Potrivit sursei citate, de la sfârşitul lunii noiembrie, presa locală a raportat cazuri de otrăvire pe cale respiratorie a sute de fete cu vârste de aproximativ 10 ani în şcolile din Qom (centru). Unele dintre ele au fost internate pentru scurt timp în spital.

Părinţii elevelor s-au adunat pe 14 februarie în faţa guvernoratului oraşului pentru a „cere explicaţii” autorităţilor, potrivit agenţiei oficiale Irna.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Ali Bahadori Jahromi, a anunţat a doua zi că „ministerele Informaţiilor şi Educaţiei cooperează” pentru a găsi sursa otrăvirii. La sfârşitul anchetei, „ministrul adjunct al Sănătăţii, Youness Panahi, a confirmat duminică că otrăvirea elevelor din Qom a fost intenţionată”, a anunţat Irna.

Otrăvirea a fost provocată de „compuşi chimici disponibili şi nu de uz militar, şi nu este nici contagioasă, nici transmisibilă”, a adăugat Panashi.

Otrăvirea a fost provocată de „compuşi chimici disponibili şi nu de uz militar, şi nu este nici contagioasă, nici transmisibilă”, a adăugat Panashi. Otrăvirea a fost provocată de „compuşi chimici disponibili şi nu de uz militar, şi nu este nici contagioasă, nici transmisibilă”, a adăugat Panashi. școlile de fete Iran

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.