Proiectul Deca. Cum se va desfășura admiterea la liceu. Concurs pentru max. 60% din locuri

Photo 74555977 / Classroom © Syda Productions | Dreamstime.com

Liceele vor putea organiza concurs de admitere pentru maximum 60% din locurile la un profil, prevede proiectul Legii învățământului preuniversitar, prezentat, astăzi, de Ligia Deca, ministrul Educației.

Dacă legea va fi adoptată până la sfârșitul lunii august, elevii care încep clasa a cincea în anul școlar 2023-2024 vor fi primii care participa la procesul de admitere în liceu prin noul sistem.

Ce prevede proiectul de lege în legătură cu acest subiect:

Art. 98
(1) După absolvirea învățământului gimnazial, elevii susțin evaluarea națională, obligatorie. Evaluarea națională a absolvenților clasei a VIII-a constă în probe la disciplinele Limba și literatura română, Matematică, respectiv Limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile gimnaziale într-o limbă a minorităților naționale, fiind organizată conform unei metodologii aprobate anual prin ordin al ministrului educației.

(2) Unitățile de învățământ liceal pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, pentru anumite specializări sau pentru toate specializările, pentru maximum 60% din numărul de locuri atribuite prin planul de școlarizare, raportat la numărul de formațiuni de studiu după susținerea de către elevi a evaluării naționale.

(3) Minimum 10% dintre locuri sunt ocupate fără concurs, pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională și conform opțiunilor exprimate, prin repartiție computerizată, de către elevi cu dizabilități și/sau CES, și de către elevi de etnie romă.

(4) Locurile rămase neocupate după organizarea concursului și repartizarea în urma acestuia conform alin. (2) și (3) se atribuie pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională, conform opțiunilor exprimate, prin repartiție computerizată.

(5) În situația în care la concursul de admitere, pentru fiecare specializare, se înscrie un număr de elevi mai mic decât numărul locurilor scoase la concurs, unitatea respectivă nu are dreptul de a organiza concurs de admitere pentru specializarea respectivă în anul școlar următor.

(6) Data desfășurării concursului de admitere este stabilită de Ministerul Educației și se face publică la începutul fiecărui an școlar.

(7) Organizarea concursului și criteriile de admitere se stabilesc prin hotărârea consiliului de administrație al unității de învățământ, care se publică pe site-ul acesteia, la începutul fiecărui an școlar. Concursul de admitere constă în administrarea a două probe, stabilite la nivelul unității de învățământ, care vizează discipline aferente profilului/specializării.

(8) Probele pentru concursul de admitere sunt standardizate și unice la nivel național, fiind elaborate sub coordonarea Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, pe baza programei școlare, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.

(9) Pot participa la concursul de admitere elevii care au obținut cel puțin nota 5 (cinci) la fiecare probă a evaluării naționale. Candidații sunt admiși în ordinea descrescătoare a mediei de admitere, în limita locurilor disponibile, cu condiția promovării fiecărei probe cu minimum nota 5 (cinci). Elevii care nu au fost admiși la concursul de admitere participă la repartiția computerizată.

(10) Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (3), unitățile de învățământ organizează, pentru filiera vocațională, anterior susținerii evaluării naționale, probe de aptitudini specifice pentru admitere.

(11) Unitățile de învățământ din cadrul învățământului liceal tehnologic și tehnologic dual stabilesc condițiile de acces în colaborare cu operatorii economici parteneri.

(12) Pentru situațiile prevăzute la alin. (10) și (11) unitățile de învățământ au obligația de a publica pe site-ul lor disciplina sau disciplinele la care se susțin probele de aptitudini, programele și procedurile de organizare a acestora, pentru fiecare generație, până cel mai târziu la începutul clasei a VIII-a. Probele suplimentare de admitere se susțin la cel mult două discipline.

(13) Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a repartizării și admiterii în învățământul liceal este adoptată prin ordin al ministrului educației. Calendarul de desfășurare a repartizării și admiterii în învățământul liceal se publică, pentru fiecare generație, cel mai târziu la începutul anului școlar.

admitere la liceu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.