
PSD a depus 790 de amendamente la Legile educației, a anunțat deputata Natalia Intotero, președinta Comisiei de învățământ.
Potrivit informațiilor Educație Privată, amendamentele propuse de social-democrați reprezintă aproximativ 500 de pagini de text scris.
Surse politice au declarat pentru Educație Privată că mesajul conducerii PSD către parlamentarii săi a fost să tergiverseze cât mai mult posibil dezbaterile, în timpul negocierilor pentru rotativa guvernamentală. Potrivit surselor citate, PSD intenționează să folosească Legile educației ca ”monedă de schimb” în discuțiile despre distribuirea portofoliilor în noul guvern, pe măsură ce relația cu PNL devine tot mai tensionată.
În același timp, sursele Educație Privată au indicat posibilitatea ca PNL să renunțe la adoptarea Legilor învățământului prin traseu clasic și să apeleze la asumarea răspunderii în Parlament, procedură folosită și în anul 2011, la adoptarea Legii educației în varianta Daniel Funeriu. PNL ar urma să păstreze această opțiune doar pentru cazul în care scenariul în care situația conflictuală din negocierile cu PSD ar deveni deosebit de acută.
Potrivit informațiilor Educație Privată, un număr mare de amendamente este așteptat și din partea grupării conservatoare din PNL, reprezentată de parlamentarii Ben Oni Ardelean și Robert Sighiartău.
În același timp, sursele Educație Privată au indicat posibilitatea ca PNL să renunțe la adoptarea Legilor învățământului prin traseu clasic și să apeleze la asumarea răspunderii în Parlament, procedură folosită și în anul 2011, la adoptarea Legii educației în varianta Daniel Funeriu.