
Asociația Elevilor din Constanța critică decizia deputaților din Comisia de învățământ de a respinge un amendament potrivit căruia planurile cadru ar fi urmat să fie schimbate din patru în patru ani. ”Lumea s-a schimbat. Școala când?” este întrebarea elevilor.
”Elevii de liceu învață după aceleași planuri cadru aprobate în anii 2000. Dacă ne uităm în jur, vedem că aproape totul s-a schimbat de atunci. Doar educația, programele școlare, și planurile cadru au rămas la fel.
Parlamentul a respins amendamentul ce prevedea actualizarea planurilor cadru odată la 4 ani. Astfel, elevii vor fi cel mai probabil obligați să învețe după aceleași programe învechite, fără nicio adaptare adusă, pentru vremurile în care trăim.
Dacă într-adevăr ne dorim o reformă în educație, avem nevoie de o schimbare de paradigmă, o abordare nouă, o arhitectură curriculară pentru secolul XXI, și planuri cadru noi. Dacă nu se vor întâmpla aceste lucruri, vom rămâne blocați în trecut”, transmite Asociația Elevilor din Constanța.
Parlamentul a respins amendamentul ce prevedea actualizarea planurilor cadru odată la 4 ani. Astfel, elevii vor fi cel mai probabil obligați să învețe după aceleași programe învechite, fără nicio adaptare adusă, pentru vremurile în care trăim. Parlamentul a respins amendamentul ce prevedea actualizarea planurilor cadru odată la 4 ani. Astfel, elevii vor fi cel mai probabil obligați să învețe după aceleași programe învechite, fără nicio adaptare adusă, pentru