Un sfert dintre elevii germani din ciclul primar riscă să renunțe la școală, din cauza problemelor de citire

State mult mai dezvoltate decât România au, de asemenea, probleme la capitolul educație și nivel de pregătire a elevilor, relatează TVR. În Germania, unul din patru copii din învățământul primar riscă să renunțe la școală din cauză că nu poate citi cu ușurință, iar numărul elevilor cu dificultăți este în creștere, potrivit unui amplu studiu internațional.

Cel mai nou raport al Asociației Internaționale pentru Evaluarea Succesului în Educație, un consorțiu de prestigiu care reunește institute de cercetare din zeci de țări, a testat abilitățile de citire a 400 de mii de elevi și studenți pe tot globul, în 2021. Conform rezultatelor, în Germania un sfert dintre școlarii din primele clase nu au un nivel suficient de satisfăcător încât să poată da randament mai departe. Pentru sistemul de învățământ, cândva lăudat pentru eficiența seriozitatea sa, este un mare semnal de alarmă, precizează sursa citată.

Pe scara internațională, elevii de școală primară din această țară sunt doar pe la mijlocul unui clasament în care au fost analizate aproximativ 60 de state și regiuni. În studiul internațional nu a fost inclusă și România, dar autorii atrag atenția că, peste tot în lume, părinții trebuie să facă mai multe pentru instruirea și alfabetizarea copiilor lor, inclusiv acasă.

Fenomenul este alarmant pentru că, neavând bazele citirii și mai ales înțelegerii textelor, copiii riscă abandonul școlar pentru că pur și simplu nu ar înțelege ce le se predă la gimnaziu și mai departe. Printre cauzele fenomenului se numără evident pandemia și învățământul la distanță cu rezultate nesatisfăcătoare, dar și faptul că la clasă nu se acordă suficient timp cititului, mai arată TVR.

Cum îi ajutăm pe copiii cu dificultăți de citire și socotit

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.