
Greva generală va fi oprită doar pentru a încheia mediile elevilor, la CN „I. L. Caragiale” din București, potrivit Euronews România.
Profesorii de la liceul din Capitală au anunțat că, dacă este nevoie, vor întrerupe greva pentru a încheia mediile elevilor care anul acesta dau exemenul de Bacalaureat. Elevii claselor a XII-a termină școala mai devreme, pe 2 iunie.
„Am luat această hotărâre cu toții ca în situația pe care nu ne-o dorim și nu și-o dorește nimeni și este trist că s-a ajuns aici în care greva se prelungește și ne apropiem de sfârșitul săptămânii viitoare și totuți acești copii încheie liceul, vom suspenda pentru o zi greva, vom veni la școală, le vom încheia mediile. Din fericire au cum, am spus numărul de note, vom face un consiliu profesoral și vom valida situația lor școlară după care vom reintra în grevă.”, a declarat Ioniceanu Veronica, directorul Colegiului Național „I. L. Caragiale” pentru Euronews România.
Sindicatele din Educație au anunțat că de luni intră în grevă generală pe termen nedeterminat. Principalele revendicări sunt legate de nivelul salarizării.
Simion Hăncescu, liderul FSLI, a declarat la Digi 24 că e bine că Guvernul a convocat o întâlnire cu sindicatele duminică, dar că este exclus ca școlile să se deschidă luni.
„Exclus! Nu se deschid școlile luni, pentru că greva aceasta a fost declanșată de oameni în urma unui referendum, au semnat. Oamenii sunt cei care decid dacă se acceptă ceea ce propun guvernanții. E greva oamenilor din sistem, ei decid. E limpede”, a spus Hăncescu.
Liderul FSE Spiru Haret, ironic la adresa lui Marcel Ciolacu: ”Sunt emoționat!”