Iulian Cristache (FNP): Putem lua în considerare o decalare a examenelor naționale
21 Mai 2023, 19:55
Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților Edupart, anunță că organizația pe care o reprezintă nu va fi de acord ”sub nicio formă” cu înghețarea anului școlar, însă poate lua în considerare amânarea examenelor, în cazul în care Guvernul și sindicatele nu vor ajunge la un acord.
”Bun, sub nicio formă nu vom fi de acord cu înghețarea anului școlar!
Putem lua în considerare, în cazul în care nu se ajunge la un acord în cadrul Guvernului, o decalare a examenelor naționale, dar, repet, nu este deloc posibil să acceptăm amânarea unui an din viața copiilor noștri.
Vom relua discuțiile cu Ministerul Educației, Guvernul României (dacă vom găsi înțelegerea necesară) și conducerea sindicatelor din învățământul preuniversitar.
Eu încă sunt convins că nu se va ajunge la înghețarea anului, și că doar asistăm la un joc de șah între decidenți”, a transmis Cristache.
Într-o declarație acordată Educație Privată, Miruna Croitoru, președinta Consiliului Național al Elevilor, le cere sindicatelor să facă o excepție pentru elevii din anii terminali și să asigure încheierea situațiilor școlare pentru aceștia. ”Solicitarea noastră este aceea de a face o excepție pentru elevii din anii terminali, în special cei de clasa a XII-a care au examene de admitere, inclusiv la facultate. Astfel, încheierea mediilor pentru elevii din ani terminali, cel puțin, ar ajuta la a aduce elevi si părinți mult mai mult de partea profesorilor.
Mereu am fost de acord cu revendicările profesorilor si am fost alături de ei, dar nu putem fi solidari 100% când aspectele grevei nu au fost comunicate corespunzător elevilor, elevii sunt victime colaterale și tot ei trebuie să suporte consecințele întregii situații”, a declarat Miruna Croitoru pentru Educație Privată.
Simion Hăncescu, liderul FSLI, a răspuns evaziv atunci când jurnaliștii l-au întrebat dacă va fi încheiată situația elevilor la final de an școlar.
”Rămâne de văzut” a spus Hăncescu, după negocierile de la Guvern.
Întrebat ce se întâmplă cu examenele elevilor din clasele terminale, Hăncescu a răspuns la fel de evaziv: ”Guvernul trebuie să răspundă la această întrebare, nu noi.”
Negocierile de la Guvern între sindicatele din Educație și membrii Executivului au eșuat.
Greva va continua, a anunțat Marius Nistor, liderul FSE Spiru Haret. ”Cu certitudine, vă spunem că pe această ofertă mâine va fi grevă generală”, a adăugat Nistor.