Marius Nistor (FSE Spiru Haret): Noi nu avem copii? Copiii noștri nu sunt prinși în examene?

Sursă imagine: B1Tv

Marius Nistor, liderul FSE Spiru Haret, i-a răspuns premierului Nicoale Ciucă, după eșecul negocierilor de la Guvern.

Invitat la B1Tv, Nistor a spus că Ciucă vorbește de parcă profesorii n-au și ei copii și n-ar suferi și ei din această situație: „Noi nu avem copii? Copiii noștri nu sunt prinși în examene? Toți cei care au semnat pentru declanșarea grevei generale știu ce înseamnă o greva generală: vor avea contractele de muncă suspendate pe perioada grevei, nu-și vor primi drepturile salariale, copiii lor vor avea o problemă legată de desfășurarea normală a examenelor. Ce a făcut Guvernul pentru a preveni acest lucru? De când cunoșteau ei situația tensionată din sistem? Din decembrie!”.

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că singurii care au de pierdut dacă greva se declanșează, sunt părinții și elevii. Ciucă spune că urmează „examenul de capacitate și bacalaureatul” și „cu aceste lucruri nu avem voie să ne jucăm.”

Mesajul premierului, după negocierile de la Palatul Victoria:

În primul rând, vreau să transmit că problemele profesorilor sunt reale și orice revendicare rezonabilă poate fi rezolvată.

Guvernul face eforturi pentru a găsi soluțiile cele mai bune atât pentru ei, cât și pentru toți românii. Am stabilit astăzi împreună cu sindicatele câteva direcții și măsuri, care arată buna noastră credință și eforturile sincere pe care le depunem pentru îmbunătățirea condițiilor salariale, și nu numai, din sistemul de învățământ românesc.

Problemele discutate astăzi se vor rezolva, în primul rând, prin noua lege a salarizării unitare pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie. După dialogul cu partenerii sociali, proiectul va fi înaintat Parlamentului la 1 septembrie. De asemenea, au fost propuse stimulente financiare pentru debutanți și pentru cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate.

Guvernul își menține angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus în Anexa 8, din completarea aplicării Legii 153 a salarizării 153/2017. Măsura va fi extinsă și pentru celelalte categorii de salariați prevăzute în Anexa 8.

Există un interes major pentru educație din partea Guvernului și al Coaliției. Reformele trebuie să continue. Proiectul România Educată este un exemplu al angajamentului nostru pentru realizarea unui sistem de educație performant pentru toate părțile implicate: profesori, părinți, elevi.

Dialogul este întotdeauna calea. De aceea, am invitat sindicatele la discuții. Le transmit profesorilor că suntem pe un teren al deschiderii și empatiei. Eu nu vad alta soluție, decât cea a dialogului, până ce avem o rezolvare.

Reiterez disponibilitatea mea și a miniștrilor de resort de a sta față în față cu sindicatele oricând, oriunde, oricât. Din punctul meu de vedere o grevă generală se declanșează în lipsa dialogului și a rezolvării problemelor.

Singurii care au de pierdut dacă greva se declanșează, în ciuda dorinței noastre de dialog și negociere, sunt părinții și elevii, care de mâine sunt într-o situație extrem de dificilă.

Urmează examenul de capacitate și bacalaureatul. Cu aceste lucruri nu avem voie să ne jucăm.

 

1 comment

  1. Un părinte ingrijorat spune:

    Dacă va pasa de copiii dumneavoastră, cum de ați acceptat pentru educație un buget atât de mic atunci când s-a efectuat Bugetul pentru anul în curs? Dacă aveți copii și va pasa de ei, cum apreciați cererile dumneavoastră ca și impact la nivelul bugetului tarii și cum apreciați ca vor fi obținuți banii altfel decât din împrumuturi externe cu dobânzi care vor fi plătite tot de acești copii? Copii pe care refuzați sa ii educați în acest moment, copii care vin din Pandemie, unde le-a fost deasemenea refuzat dreptul la educație? Trebuia sa faceți aceste demersuri când se vota bugetul pe anul în curs. Atunci unde a fost vocea masei profesorale? Deasemenea as vrea sa știu prin exemple clare ce alt salariat în domeniul privat sau de stat mai are cuprins în contractul de munca numărul de ore și vacantele pe care le au profesorii și sa veniți cu exemple punctuale vizavi de plata per ora comparativ cu alte domenii? Și as vrea sa știu unde în Uniunea Europeană, profesorii își permit simultan 2 joburi, cum se întâmplă la noi? Sistemul trebuie reformat și profesorul respectat și susținut, însă nu asa cum încercați sa o faceți astăzi prin suspendarea cursurilor și încălcarea unor drepturi fundamentale ale elevilor și studenților, respectib dreptul la educație. Așteptăm, din partea dumneavoastră, domnilor profesori responsabilitate și corectitudine. Exemple clare comparative cu alte domenii pe care le apreciați remunerate mai bine!

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.