
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, azi, cu reprezentanții elevilor și le-a cerut să susțină demersurile Guvernului ca greva profesorilor să fie încheiată.
Potrivit Digi 24, Ciucă a promis că Guvernul va veni cu un calendar al rezolvării problemelor salariale.
„Vă rog să fiți parte a soluției și să susțineți demersurile noastre pentru a stinge această grevă care ne afectează pe toți. Problemele salariale vor fi rezolvate în legea salarizării unitare, avem nevoie de încredere. Vom veni cu un calendar al rezolvării problemelor salariale”, a declarat Ciucă în timpul întâlnirii, potrivit unor surse citate de Digi 24.
„Unde este elevul în revendicările sindicale?”, a întrebat premierul care a afirmat că dacă este nevoie, va face oricâte întâlniri sunt necesare pentru a opri greva, dar în cadrul legal.
Cine să mai aibe încredere în ceea ce urmează să se rezolve?
Elevii și părinții acestora ( printre care sunt și angajați în învățământ), se întrebă probabil, cine se va mai angaja în învățământ cu salariile actuale sau cu cele pe care ni le promiteți într-o viitoare grilă de salarizare?