
9,8,7,6,5,4 …. ultimele ore în care vă puteți înscrie copiii la olimpiada școlară NATURA DINTRE APE. Sesiunea se închide astăzi la ora 23:59.
Dacă tot nu merg la școală, măcar să-și ocupe timpul cu ceva educativ și atractiv!
Nu era de ajuns finalul de an cu încheieri de medii, evaluari, serbări, a venit greva profesorilor care face totul mult mai complicat. ultimele ore
În așteptarea unei soluții, sperăm cât mai rapidă, poate e o idee bună să vă înscrieți copiii la consursul școlar NATURA DINTRE APE, așa cum v-am mai scris, o competiție serios de simpatică și extrem de generoasă cu premiile.
Campionii fiecărei clase, de la a 2-a până al a 7-a, vor câștiga, fiecare un voucher de la emag în valoare de 2000 de lei, cu care-și pot cumpăra o bicicletă.
Image by Freepik
Vicecampionii, câte 2 de fiecare clasă, vor primi un voucher de la emag în valoare de 1000 de lei, cu care-și pot achiziționa trotinete sau role
Image by Freepik
Dacă noi nu am știut cum să ne purtăm cu natura, să înțelegem biodiversitatea, să respectăm mediul înconjurător, poate e momentul să lăsăm copiii să învețe să o facă.
Calendarul, modul de desfășurare și înscrierea se găsesc la un click distanță, pe https://brio.ro/naturadintreape.
Nu uitați, mai aveți timp să vă înscrieți copiii astăzi, 25 mai, până la ora 23 :59!