BREAKING Deca: Dacă greva se prelungeşte, vom prelungi şi noi anul școlar. Nu există varianta să nu se desfășoare examenele

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat luni la Antena 1 că ministerul nu va lăsa niciun elev fără situaţie încheiată şi fără posibilitatea, dacă se află în clasa a VIII a sau a XII a, de a da examenele. Potrivit ministrului, există soluţii în cazul în care această perioadă se prelungeşte: se va prelungi anul școlar.

Nu există varianta să nu finalizăm anul şcolar, să nu se încheie mediile, să nu se desfăşoare examenele naţionale, a mai spus ministrul, potrivit News.ro. Ea s-a referit şi la elevii care dau examene la universităţi din străinătate, arătând că vor lua legătura inclusiv cu omologii din alte state pentru a explica situaţia de fapt .

”Există soluţii în cazul în care această perioadă se prelungeşte, vom prelungi şi noi anul țcolar. Nu există varianta în care să nu finalizăm în condiţii bune anul şcolar, să nu se încheie mediile, să nu se desfăşoare examenele naţionale. Toate se vor desfăşura chiar dacă asta înseamnă prelungirea anului şcolar. Mesajul meu către cei care protestează este să înţeleagă că facem toate eforturile şi că Ministerul Educaţiei este alături de ei în a-şi cere drepturile salariale corecte, însă, în acelaşi timp trebuie ne gândim la cum reuşim să asigurăm examenele naţionale, încheierea situaţiei şcolare şi dreptul la educaţie pentru toţi”, a arătat ea.

”Înscrierile la examenul de Bacalaureat încep de astăzi, însă vorbim despre o perioadă de înscriere, perioada este 29 mai – 7 iunie. Există timpul necesar pentru a se realiza aceste înscrieri. Dacă va fi nevoie, o vom prelungi, însă deocamdată avem unităţi de învăţământ unde se poate realiza această înscriere, acolo unde se poate asigura resursa umană în acest sens. Pentru celelalte unităţi de învăţământ, sperăm că protestul se va finaliza cât mai repede şi vom rămâne în perioada anunţată care se încheie pe 7 iunie”, e spus Ligia Deca la Antena 1.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.