
Un profesor de Educație Fizică de la Liceul de Artă din Sibiu, care este și liderul de sindicat al instituției, a fost bătut de șoțul directoarei Daniela Avrigean pentru că a refuzat să încheie mediile elevilor de clasa a XII-a, printre care se află și fiul directoarei, relatează Ora de Sibiu.
Daniela Avrigean i-ar fi cerut profesorului să-i cedeze contul și parola pentru a încheia mediile elevilor, însă acesta a refuzat. După ce a țipat la liderul de sindicat, directoarea liceului a primit ajutor din partea soțului, care l-a bătut chiar în incinta școlii. Incidentul s-a petrecut în prezența altor cadre didactice, luni, 29 mai, pe fondul grevei generale, potrivit sursei citate.
„Luni dimineața, directoarea de la Liceul de Artă a cerut parola liderului de sindicat care este profesor acolo și este dirigintele fiului ei, pentru a încheia personal mediile la clasa a 12-a. Acesta a refuzat-o, ea a insistat, iar apoi s-a dus de vreo două-trei ori să țipe acolo în școală. Liderul a refuzat-o în continuare, iar la un moment dat a venit soțul acesteia, a intrat în cancelarie și l-a bătut pe liderul de sindicat cu pumnii în cap, cu pumnii în spate. Erau cel puțin șapte profesori prezenți acolo. Doamne ferește, putea fi oricine în locul lui”, a declarat o persoană anonimă pentru Ora de Sibiu.
Directoarea Daniela Avrigean spune că nu a fost vorba de o agresiune, ci de îmbrânceli, iar totul ar fi pornit de la încheierea situației pentru elevii de clasa a XII-a. Ea a precizat că totul s-a întâmplat pe fondul unor frustrări mai vechi prin care profesorul de sport nu a reușit să îi ia funcția administrativă.
Profesorul de Educație Fizică a depus o plângere la Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu și o altă plângere la Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean din Sibiu. Publicația locală a contactat victima, care a confirmat incidentul, dar nu a dorit să comenteze.
ISJ Sibiu va demara o anchetă. „Domnul profesor a depus la noi o plângere, către Consiliul de Administrație, iar noi vom trimite o comisie pentru a vedea cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat și se va lua hotărârea după ce două persoane care vor fi trimise de către inspectorat vor vorbi cu cei de acolo. Abia după aceea vom putea discuta despre ce se va întâmpla mai departe. Cercetarea va dura cel mult 30 de zile” a declarat Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al ISJ Sibiu pentru sursa citată.