Deca invită organizațiile de părinți, de elevi și sindicatele la o discuție despre adaptarea calendarului de examene la grevă

Ligia Deca, ministrul Educației, ia primele măsuri către o modificare a calendarului de examene din cauza grevei generale.

Ea a convocat o întâlnire cu acest subiect, care va avea loc chiar azi, după cum informează Ministerul Educației.

„Astăzi, 6 iunie 2023, începând cu ora 11.00, la invitația Ministrului Educației, Ligia Deca, la sediul Ministerului Educației va avea loc o întâlnire între reprezentanții Ministerului Educației, ai elevilor, ai părinților și ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar, respectiv Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.

Întâlnirea are ca scop consultarea acestora asupra demersurilor necesare pentru adaptarea calendarelor de desfășurare a activităților de final de an și a calendarelor examenelor naționale, în contextul generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar”, a transmis Ministerul Educației.

Pe 1 iunie, ministrul Educaţiei Ligia Deca a afirmat că în cazul în care protestul sindicaliştilor din educaţie continuă, în baza tuturor angajamentelor luate de către Guvern, atunci nu vor mai putea fi evitate consecinţe precum reprogramarea examenelor sau prelungirea anului școlar.

„Cred că este important de subliniat faptul că Ministerul Educaţiei a făcut tot posibil astfel încât să se reuşească parcurgerea tuturor proceselor educaţionale sau recadrarea lor din punct de vedere al calendarului fără modificarea calendarului examenelor naţionale şi mai ales fără prelungirea duratei cursurilor în anul şcolar. În cazul în care, în baza tuturor angajamentelor luate de către Guvern, se continuă protestul, nu vom mai putea să evităm consecinţe de tip reprogramare examene sau prelungire an şcolar. Şi cred că nu ne dorim niciunul dintre noi astfel de consecinţe. Sunt convinsă că se va putea găsi înţelepciunea şi formula pentru ca toţi copiii să poată să dea examenele la timp şi să îşi poată urma mai departe parcursul educaţional”, a spus Deca, potrivit News.ro.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.