
Senatorul USR Ștefan Pălărie afirmă că Bacalaureatul „ne dă iar radiografia neagră a educației din România”.
Pălărie își argumentează afirmația cu datele statistice referitoare la.elevii care nu au ajuns să mai dea acest examen și „s-au pierdut pe drum”.
Ce spune Ștefan Pălărie:
Bacalaureatul ne dă iar radiografia neagră a educației din România: doar 42% (!) dintre copiii care au început clasa I în 2011 au ajuns să treacă examenul de Bac de azi, în 2023.
Din 206.055 elevi care au intrat în școala românească în 2011 doar 87.266 au luat Bac-ul.
Și mai dramatic este că GROSUL acestei generații s-a pierdut pe drum în timpul liceului. Am avut 174.472 elevi care au terminat clasa a VIII-a în 2019 și dintre aceștia doar 50% (!!!) au reușit să ia azi examenul – 87.266.
Aici suntem.
Las cifrele astea seci și reci aici, mai ales celor care sunt azi de la putere și care NU au făcut absolut nimic să schimbe traiectoria în picaj a școlii românești – nici prin mandatul lor de ministru, nici prin legile educației în Parlament. Vorbe multe, rezultate zero.
Sloganul învățământului românesc, încurajat de politicienii de azi, a rămas, din păcate: scapă cine poate.
Sloganul învățământului românesc, încurajat de politicienii de azi, a rămas, din păcate: scapă cine poate.
Din cei peste 170000 de absolventi de a VIII a din 2019 cam 40% au fost cuprinsi in invatamantul profesional care nu dau bacalaureat ,deci nu e corect calculul.