ASE și-a premiat cu icoane studenții cu rezultate excepționale la învățătură

Academia de Studii Economice (ASE) a oferit icoane studenților săi cu rezultate excepționale la învățătură.

Instituția de învățământ superior a publicat imagini de la ceremonie pe pagina sa de Facebook.

 

Mesajul transmis de ASE cu această ocazie:

Acordarea unor premii speciale studenților ASE

Pe data de 26 iulie a.c., în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al ASE, a avut loc ceremonia de acordare a unor premii speciale unui grup de studenți cu rezultate excepționale la învățătură în anul universitar curent. Premiile constând în icoane cu valoare deosebită au fost oferite în cadrul parteneriatului încheiat cu Patriarhia Română în vederea susținerii performanței academice a studenților Academiei de Studii Economice din București. Premiile au fost acordate de Părintele Efrem, Stareț al Mânăstirii Vatoped, câte unul pentru fiecare an de studiu, studenților integraliști înmatriculați în anul I, II, III licență, respectiv I, II masterat, organizate la forma de învățământ cu frecvență, a căror medie generală este 10:
* Iliana-Brîndușa Caragea (masterat Cibernetică, Statistică și Informatică Economică),
* Maria-Bogdana Necșescu (masterat Business și Turism),
* Constantin Daniel Pestrea (licență Marketing),
* Laura Matiescu (licență Relații Economice Internaționale),
* Nicolae Ștefaniuc (licență Administrație și Management Public)
Felicitări!

Instituția de învăț ământ supe rior a pub licat imag ini de la cerem onie pe pagvina sa de Face book.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.