Inspector școlar: Un joc didactic, bine ales de către profesor, face mai mult decât 10 laptopuri

Foto: Pressfoto on Freepik

Diana Bucuță, inspector școlar pentru învățământ primar la ISJ Sibiu, le-a vorbit profesorilor prezenți la un eveniment organizat de  Aspire Teachers, despre cât de important poate fi un joc didactic în relația cu elevii.

”Astăzi ne-am reamintit de puterea jocului didactic ca metodă de predare, de învățare sau evaluare, de caracterul său formativ, elevul devenind practic actor în propria creștere și dezvoltare. Un învățător face mai mult decât 10 laptopuri spunea în vara anului 2020 academicianul Ioan Aurel Pop. În condițiile în care uneori abuzăm de tehnologie, extind ideea și spun că ziua de azi ne-a reamintit că un joc didactic, bine ales de către profesor, face mai mult decât 10 laptopuri. La finalul unei astfel de zile, privesc cu încredere spre viitor: sistemul educațional are profesori valoroși, care aleg să învețe într-o zi de vacanța, cu suflet mult și cu implicare pentru calitatea activităților lor. O sută și ceva de profesori nu pot schimba lumea, dar pot schimba puțin câte puțin lumea din clasele lor. Astfel de zile ne aduc încrederea că suntem pe un drum bun și cel mai mult îmi doresc să multiplicăm astfel de evenimente, pentru a duce în cât mai multe clase practici de învățare valoroasă. Ducem azi cu noi de la Cârța bucuria de a fi împreună, profesori din colțuri diferite ale țării și bucuria de a învăța, deopotrivă”, a spus Diana Bucuță, citată de Turnul Sfatului.

Luni, 7 august, la Cârța, județul Sibiu, aproximativ 170 de profesori din județ și din țară au învățat cum să le predea copiilor prin joacă, stârnindu-le curiozitatea pentru a învăța. ReFRESH „Joc și explorare în învățare” este un eveniment organizat de Aspire Teachers care adună lideri educaționali și profesori interesați de formele învățării prin joc și explorare.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.