Rafila: Dacă tot găsim pretexte pentru a nu introduce în școli Educația pentru sănătate, vom avea o problemă foarte serioasă

România ar evolua din punct de vede al indicatorilor stării de sănătate dacă s-ar introduce Educația pentru sănătate ca disciplină în școli, a afirmat, joi, ministrul Alexandru Rafila, potrivit AGERPRES.

„De ani de zile militez pentru dezvoltarea educaţiei pentru sănătate în şcoli. Dacă vom găsi tot felul de pretexte ca să amânăm la nesfârşit introducerea „Educaţiei pentru sănătate” în şcoli, atunci vom avea o problemă foarte serioasă şi nu numai din punctul de vedere al înţelegerii beneficiilor vaccinării, ci şi din punct de vedere al prevenirii bolilor transmisibile şi netransmisibile. ‘Educaţia pentru sănătate’ dezvoltă deprinderi preventive sănătoase, care pot fi transmise şi de către copii sau adolescenţi părinţilor lor. Este un proces care, în decurs de câţiva ani, ar putea să schimbe faţa României din punct de vede al indicatorilor stării de sănătate şi nici nu costă foarte mult”, a explicat Rafila, într-o conferinţă de presă.

El şi-a arătat disponibilitatea de a lucra împreună cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la dezvoltarea acestei discipline.

„Mă aşez la masă oricând cu doamna ministru Deca să dezvoltăm această disciplină curriculară, care trebuie inclusă în programul de pregătire, adaptată fiecărei vârste, încât să dezvolte comportamente sănătoase preventive”, a transmis Alexandru Rafila.

Sv shs wjsj ahshh

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.