19 decembrie 1915: Moare Alois Alzheimer

 

Alois Alzheimer a fost un psihiatru care a descoperit condiția patologică a demenței și a descris și diagnosticat boala care urma să-i poarte numele. S-a născut pe 14 iunie 1864 în Markbreit, Germania. A studiat la două universități din Berlin, Tubingen și Wurzburg și a absolvit în 1887, după ce și-a dat doctoratul.

Anul următor, în 1888, Alzheimer și-a început activitatea la un spital din Frankfurt. A rămas acolo 7 ani, timp în care a aprofundat psihiatria și neuropatologia. A publicat 6 volume despre cercetările sale alături de Franz Nissl, un neurolog de renume, cercetări care s-au concentrat asupra patologiei sistemului nervos.

În 1895, Nissl a plecat în Heidleberg, iar Alzheimer a rămas în Frankfurt și a continuat să studieze pacienți, pornind de la maniaco-depresivi și ajungând la schizofrenici. În acest fel, în 1901 o cunoaște Auguste Deter, o femeie în vârstă de 51 de ani care manifestă pierderi de memorie pe termen scurt tot mai puternice. Boala ei a avansat repede și nu a durat mult că această să devină demență severă. Cazul Augustei Deter avea să-l obsedeze pe Alzheimer în următorii ani.

În 1902, Emil Kraepelin, unul dintre fondatorii psihiatriei moderne, l-a invitat să lucreze cu el în Heidleberg, iar peste un an cei doi s-au stabilit la Munich. În acest timp, el a continuat să cerceteze cazul lui Deter. Această a murit în 1906, iar Alzheimer a reușit să identifice câteva simptome patologie, cum ar fi micșorarea scoarței cerebrale, ceea ce a condus la descoperirea demenței senile, care ulterior a devenit cunoscută drept Alzheimer.

În 1912 a devenit profesor de psihiatrie la Universitatea din Breslau, post oferit de Regele Wilhelm al II-lea al Prusiei. Deși sănătatea lui se deteriora rapid, Alzheimer și-a deidcat ultimii 3 ani din viață cercetării și predatului. A murit pe 19 decembrie 1915, la vârstă de 51 de ani.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.