
Israel închide toate școlile și grădinițele după un val de atacuri fără precedent, care au avut loc sâmbătă în Fâșia Gaza.
Școlile și grădinițele vor fi închise în toată țara, a anunțat Ministerul Educației.
Anterior, Comandamentul Frontului Intern al Forțelor de Apărare a Israelului a declarat că studiile nu vor continua în centrul și sudul țării, dar ministerul a extins măsurile în întreaga țară.
Aripa armată a mişcării palestiniene Hamas a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că a lansat „Operaţiunea Al-Aqsa Flood” împotriva Israelului. Ultimul bilanţ al confruntărilor arată cel puţin 40 de morţi şi peste 700 de răniţi, potrivit News.ro.
Ministerul de Externe cere românilor să evite călătoriile în Israel.
„Am decis să punem capăt tuturor crimelor ocupaţiei”, a declarat Mohammad Deif, comandantul Brigăzilor Ezzedine al-Qassam.
Peste 2.500 de rachete au fost lansate. Ministrul israelian al Apărării anunţă stare de război şi afirmă că Hamas a făcut o mare greşeală. Statul evreu a ripostat şi a anunţat lansarea operaţiunii Sabia de Fier.
„Suntem în război şi vom câştiga”, afirmă premierul israelian Benjamin Netanyahu într-un mesaj adresat israelienilor.
Bărbaţi palestinieni înarmaţi s-au infiltrat în zone din sudul Israelului şi baraje de rachete au fost lansate sâmbătă din Fâşia Gaza, într-un atac surpriză revendicat de mişcarea islamistă Hamas, scrie Reuters.
Mohammad Deif, un comandant militar de rang înalt al Hamas, a anunţat începutul operaţiunii într-o emisiune difuzată de mass-media Hamas, făcând apel la palestinienii de pretutindeni să lupte. „Aceasta este ziua celei mai mari bătălii care pune capăt ultimei ocupaţii de pe pământ”, a spus el, adăugând că au fost lansate 5.000 de rachete.
În luna mai, Israelul a lansat o ofensivă împotriva Jihadului Islamic palestinian în Fâşia Gaza, declanşând un război de cinci zile între armata israeliană, Jihadul Islamic şi alte grupuri armate din teritoriu, care a costat viaţa a 34 de palestinieni şi a unei israeliene.
Peste o mie de rachete au fost lansate din Fâşia Gaza spre Israel, majoritatea fiind interceptate de sistemul de apărare aeriană israelian. La rândul său, Israelul şi-a intensificat atacurile aeriene asupra micului teritoriu.