
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) transmite, într-un comunicat, că salută propunerea Guvernului de a stabili un prag de acordare a burselor de merit.
”În momentul de față, aproape 8500 de elevi cu medii sub nota 5 primesc bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. În presă au apărut cazurile unor elevi din Prahova (cu media 1.97, respectiv 4.59) și Sibiu (cu media 1.59, respectiv 1.85) care anul acesta, deși sunt corigenți sau repetenți, vor primi bursă de merit. Acesta este efectul dezastruos al unui cumul de factori: legislația insuficient analizată și propusă fără a fi consultate și ascultate asociațiile de elevi, care permite primilor 30% dintr-o clasă să ia această bursă, indiferent de media lor, și pregătirea deficitară a claselor de liceu în care mediile de 1 și 2 sunt printre cele mai mari.
După legea în forma actuală, un elev cu media sub 5 primește aceeași sumă de bani ca un elev cu media peste 9.50. Recompensarea elevilor cu medii foarte mici cu bursa de merit este problematică, deoarece, în realitate, nu îi stimulează să crească și invalidează munca celor care învață pentru a obține bursa de merit.
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) consideră necesară impunerea pragului de 8.50 pentru acordarea burselor de merit și recompensarea corectă a elevilor cu performanțe școlare reale!”, transmite organizația.
prag de acordare a burselor de merit