
Structura testelor Comper pentru liceu a fost anunțată, sâmbătă, de organizatori.
Începând din acest an, și elevii din ciclul secundar superior vor putea susține aceste testări.
Anunțul publicat pe pagina oficială a competiției:
Așa cum anunțat, începând cu această nouă ediție, 2023-2024, Concursul școlar national COMPER se va desfășura și la clasele de liceu (IX-XII) la disciplinele Limba si literatura română și matematică.
LA L.L.ROMÂNĂ subiectele vor avea o structură de tipul celei de la gimnaziu (pentru că sunt foarte mulţi copii care vin la liceu după ce au participat la gimnaziu la concurs şi sunt deja obişnuiţi), dar cu 16 întrebări (14 – standard și 2 de excelență). Subiectele vor conține două texte (unul mliterar și altul non-literar), astfel încât să poată fi acoperite noţiuni din programa şcolară prin itemi obiectivi (grilă). Ar fi un fel de recapitulare pentru bacalaureat, a noțiunilor teoretice, bazate pe recunoașterea unor aspecte (de exemplu: tema textului literar, motive literare, tipuri de narator, opinie, argument, fapt, exemplu etc.). De asemenea, (mai ales pentru că se pretează pentru itemii obiectivi) se vor include și cerinţe de vocabular (sinonime pentru expresii, antonime etc.).
La MATEMATICĂ subiectele vor contine 10 intrebări (8 standard și 2 de excelență). Subiectele vor fi elaborate diferit, pentru fiecare an de studiu, în funcție de profil: mate-științe, tehnologic, stiinte sociale -uman, mate-pedagogic și mate-info.