Să fie Săptămâna Altfel și acasă!

Săptămâna altfel acasă

de Petruț Rizea, psiholog și profesor pentru învățământul primar

Cred că ce construiește profesorul în clasă ar trebui întărit și de către părinți.

 

E normal și exceptând dovezile științifice care vin să susțină această presupunere a mea, experiența dobândită în lucrul cu elevii mi-a demonstrat mereu că n-am motive de îndoială când vine vorba de eficiența unei legături între cele două entități sociale.

 

E adevărat că procesul de învățare se desfășoară cu ajutorul unui ’’motor’’ compus din relațiile interpersonale din sânul școlii și implicit din sala de curs. Ele arată cum cei mici sunt influențați de interacțiunile pe care le au cu ceilalți, acestea venind să întărească bunele practici sau să le slăbească, în funcție de tipologia influenței exercitate.

 

Dacă va exista o legătură între valorile împărtășite de profesor și cele de acasă, copilul va înțelege cum familia și școala (ambele domenii investite cu autoritate în acest caz) comunică în mod deschis una cu cealaltă și nu sunt separate, nici nu se exclud reciproc.

 

Existând constant diferențe între ceea ce îi învață profesorul că reprezintă un comportament bun și ce-i învață părinții, elevii își vor alege drept model doar pe unul dintre acestea, pe celălalt alegând să îl ascundă sau să îl afișeze doar când e necesar (de obicei, pe cel pozitiv), în funcție de context. Aici subliniem și posibilitatea apariției unui proces prin care elevii ar putea deveni duplicitari, manifestând un anumit comportament la clasă, și un altul (poate mai puțin adaptativ) acasă, sau chiar invers.

 

Comunicarea, căci ea e baza, ar trebui să fie clară și concisă între cele două medii în care elevul petrece mult timp în fiecare zi, imitând comportamente și atitudini pozitive din ambele părți.

 

În acest sens, mi-aș dori o Săptămână Altfel și acasă, nu doar la școală. Aș vrea ca și părintele să fie altfel măcar pentru un interval de timp scurt, dacă nu pe termen lung și în mod constant. Să fie o săptămână în care să lase oboseala la serviciu și să îi citească copilului său povestea pe care l-a rugat să i-o spună de câteva săptămâni, să îi facă acel dulce care știe că îl va bucura, să râdă cu gura până la urechi alături de el și să petreacă clipe frumoase împreună.

 

Să înțelegem că dezvoltarea unui copil (emoțională, socială, intelectuală ș.a.m.d.) nu va apărea în mod independent într-unul dintre cele două medii. E nevoie ca ambele să conlucreze în direcția aceluiași scop. De aceea, propun să facem, din postura de părinți, o Săptămână Altfel și acasă, măcar o dată pe an. În timp, poate va deveni un obicei.

 

Să fie zile diferite de cele de până acum, zile în care să descoperi mai multe despre copilul tău, în care să îl asculți mai atent și să încerci să înțelegi schimbările care au loc în viața lui.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.