
Hamilton Watch Company din Lancaster, din Pennsylvania, este prima companie din lume care a reușit să realizeze primul ceas de mână cu baterii. Un vis împlinit, dacă luăm în considerare faptul că cercetările au început în 1946 și a durat mai mult de zece ani pentru a dezvolta un ceas viabil.
La 3 ianuarie 1957, Hamilton a organizat o conferință de presă pentru a anunța „Primul ceas cu baterii din lume”.
Ideea unui ceas care nu avea nevoie să fie întors pentru a-l ține funcțional pentru o perioadă mai multă de timp era foarte excitantă pentru anii ’50, o perioadă în care oamenii erau captivați de progres și modernitate.
Cum ar fi fost, azi, viața, fără oameni de știință și pasiunea lor pentru descoperiri? Cu ce am fi scris, dacă nu ar fi inventat Petrache Poenaru stiloul? Știind cât de importante sunt științele pentru lumea în care trăim, Școala Evrika are o metodă de predare axată pe informații esențiale, lăsând copiii să-și alimenteze setea de cunoaștere prin creativitate și imaginație. Dacă vreți să aflați mai multe, intrați pe www.scoala-evrika.ro.
Ceasul cu baterii prezentat de Hamilton Electric a fost un succes uriaș. Popularitatea sa a fost sporită de faptul că Hamilton a lansat mai multe stiluri de carcasă foarte dramatice, cu forme asimetrice neobișnuite și propuneri vizuale ultra-moderne.
Gloria ceasului Hamilton Electric a fost scurtă, dar s-a suprapus cu un deceniu al secolului XX extrem de interesant și tumultuos: de la lansarea satelitului spațial Sputnik la primul pas al omului pe lună. Când a fost prezentat pentru prima dată în 1957, era cu adevărat „ceasul viitorului”, dar, din păcate pentru Hamilton, viitorul a depășit această tehnologie mai repede decât ar fi putut să-și imagineze cineva. Până în 1969, când producția s-a încheiat, tehnologia avansată a făcut ca Hamilton Electric să devină „un ceas învechit”.
Astăzi, aceste ceasuri sunt căutate cu aviditate de colecționari, care apreciază caracterul unic al acestei invenții de pionierat. Este bunicul tuturor ceasurilor cu baterie produse astăzi, un moment important în istoria fabricării ceasurilor.
Povestea completă a ceasului Hamilton Electric poate fi găsită în cartea lui Rene Rondeau „The Watch of the Future” (Ceasul viitorului).
Rubrica Știință 365 este susținută de Școala EVRIKA
Poate te interesează și
2 ianuarie 1975: Este descoperită destinația de iernat a fluturilor Monarh