
Erika Isac a fost invitată la un bal al bobocilor din Oradea. Părinții elevilor de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” sunt nemulțumiți, după ce au aflat că artista folosește un limbaj licențios în cântece. La eveniment ar urma să fie auzite piesele cenzurate, potrivit organizatorilor.
Vestea că Erika Isac este cap de afiș la un bal al bobocilor i-a scandalizat pe unii părinți orădeni, pentru că artista are un limbaj explicit în piesele ei. Aceștia s-au plâns pe Facebook că un asemenea artist n-are ce căuta la un eveniment extrașcolar „din pricina cuvintelor obscene prezente în piesele sale, scrie Bihoreanul.
„Vi se pare normală și adecvată prezența unui astfel de artist la un eveniment extrașcolar ce are în centru copii de clasa a IX-a, de 15 ani?”, a întrebat o mămică, pe un grup de Facebook al locuitorilor din Oradea.
Alegerea artistei aparține elevilor școlii. În urmă cu trei luni, Consiliul Școlar din colegiu a lansat un sondaj pe Instagram, întrebându-i pe elevi pe cine ar prefera să vadă și să audă la bal, iar majoritatea au indicat-o pe Erika Isac, o artistă în vogă printre adolescenți încă dinainte de a lansa hitul „Macarena”, ocazie cu care au descoperit-o și părinții acestora.
„Metoda a fost una transparentă, nu am vrut să alegem noi, cei din consiliu, artistul, ci elevii din școală să spună ce preferă. În sondajul pe Instagram, majoritatea au ales-o pe Erika, așa că am contractat-o. Asta se întâmpla cu vreo 3 luni în urmă, înainte să lanseze piesa «Macarena»”, au declarat elevi care fac parte din echipa de organizare a evenimentului.
Potrivit organizatorilor, Erika Isac va cânta varianta cenzurată a pieselor ei, așa cum se aud și la radio.
„Vine cu un show adaptat la această categorie de eveniment, balul bobocilor, nu de club. Pe de altă parte, muzica ei este ascultată deja de elevi. Probabil părinții nu știu ce ascultă copiii lor în căști, acasă”, au mai spus organizatorii pentru Bihoreanul.