Diploma de absolvire a liceului va conține un cod QR, din acest an școlar – proiect

Ministerul Educaţiei a publicat în consultare proiectul de ordin  pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar. Conform proiectului, toate actele de studii emise de școli vor conține un cod QR din anul școlar 2024-2025, cu o excepție: diploma de absolvire a liceului, care va avea acest element din anul școlar 2023-2024.

Ce prevede proiectul în legătură cu acest subiect:

Începând cu anul școlar 2024 – 2025, actele de studii urmează să conțină ca element distinctiv un cod QR. Acesta conține un identificator unic care va permite identificarea și va confirma autenticitatea actului de studii, cu respectarea prevederilor Regulamentulului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
(6) Prin excepție de la alin. (5), actul de studii prevăzut la art. 1, alin. (3), lit. i) urmează să conțină ca element distinctiv codul QR începând cu anul școlar 2023 – 2024. ”

 

Actul de studii prevăzut la art. 1, alin. (3), lit. i) este diploma de absolvire a liceului însoţită de foaia matricolă, parte a portofoliului educaţional.

 

Proiectul poate fi accesat, integral, aici:

Proiect Regulament regim acte studii preuniversitar

Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise până în data de 25.03.2024, inclusiv, pe adresa de e-mail [email protected]

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.