
Primăria Sectorului 1 vrea să achiziționeze o clădire și două terenuri pentru Colegiul German Goethe, a anunțat primarul Clotilde Armand.
Ea a precizat că inițiat un proiect de hotărâre și l-a înaintat consilierilor locali pentru aprobare pentru extinderea Colegiului German “Goethe”.
Primăria Sectorului 1 vrea să cumpere o clădire și două terenuri din apropierea instituției de învățământ. Proiectul se dezbate în Ședința Consiliului Local de astăzi. Proiectul însumează aproape 3 milioane de euro fără TVA (~ 15 milioane de lei).
”Din cauza lipsei de spaţiu o serie de cursuri şi programe nu pot fi desfășurate în cadrul acestei unităţi de învățământ. Grădinița Colegiului German „Goethe” funcţionează într-o clădire închiriată, aflată în strada Christian Tell, locaţie pentru care Primăria Sectorului 1 semnează, în fiecare an, un contract. Colegiul German „Goethe” are clase de liceu care au cursuri după-amiaza, în intervalul orar 12:00-19:30, iar durata pauzei pentru orele de după amiaza este de numai 5 minute”, a explicat Clotilde Armand.
Din ca lip de spa o ser de cu rs uri şi pro gr am e nu pot fi de sf ăș ur ate în ca dr ul ac es tei un it ăţi de în vă ță mâ nt. Gră di nița Co leg iul ui Ge rm an „Goethe” fu nc ţio ne az ă într-o clă înc