
Gabriela Deliu, desemnată unul dintte cei 11 profesori MERITO 2024, relatează despre modul în care folosește intuiția atunci când predă fizică.
„Vă rog să rețineți că în știință este foarte importantă intuiția”, le spune profesoara elevilor săi. „Este foarte important să știi să construiești ipoteze, dar la fel de important este să știi să le demonstrezi”, adaugă cadrul didactic, a cărui activitate este prezentată într-un portret pe platforma MERITO.
La 55 de ani, dintre care 33 petrecuți la catedră, Gabriela crede că intuiția îi va ajuta în viață să ia decizii mai rapide și să anticipeze unele situații. În final, acest exercițiu îi va transforma în niște persoane adaptabile, care vor putea să țină pasul cu lumea în schimbare.
Ei i-a folosit acest instinct în 2014, când a început să practice la clasă inquiry-based learning (metoda învățării prin cercetare), despre care a aflat în Fizica Altfel, un program al ONG-ului Centrul de Evaluare și Analize Educaționale. După 23 de ani la catedră, ajunsese într-o criză profesională – nu se mai regăsea în dinamica tradițională, când ea preda, iar elevii ascultau pasivi.
„Pentru că eu consider că un profesor este în clasă pentru elevii lui, am avut multe momente în care mă întrebam: «De ce sunt eu aici până la urmă? Dacă ei tot timpul sunt plictisiți, nu gustă nimic din ceea ce povestesc eu, care mai e rolul meu?».”
În proiect a cunoscut alți profesori care lucrau deja cu metoda investigației, adică adresarea întrebărilor din aproape în aproape, până când aceștia găsesc singuri răspunsuri la probleme mai complexe.
„Metodele astea sunt mari consumatoare de timp”, spune Gabriela. „Dacă aș pune o definiție pe tablă, ar dura probabil cinci minute. Dar m-aș simți ca și când aș fi bifat ceva, nu aș simți deloc că am făcut-o în folosul lor. Așa, noi purtăm o oră de discuții ca să-și dea ei singuri definiția. Mie mi se pare că este un câștig foarte mare. Asta este foarte important, să înveți cum să înveți, să înveți cum se face.”
Gabriela Deliu are 55 de ani și a ales drumul catedrei imediat după ce a terminat Facultatea de Fizică de la Universitatea București, în 1991. În 2007 a urmat un masterat în managementul educațional și comunicare instituțională, iar în 2015 a intrat la școala doctorală a Facultății de Fizică din Universitatea București, unde a studiat evaluarea standardizată. Aplică metoda investigației din 2014, când a descoperit-o în programul Fizica Altfel. În program este formator, coautorul unui curs de formare, creator de itemi pentru testarea standardizată a elevilor, facilitatorul unor ateliere de lucru față în față și online. Recent, a lucrat la un nou manual de fizică pentru clasa a VII-a.