Închide
„Dar educația din România s-a transformat”
de Daniela Vișoianu, expertă în educație
Dacă e adevărat că fiecare învățăm din experiențe memorabile de învățare (sic!) atunci experiența EN8 a devenit cel mai puternic context de învățare din gimnaziul copiilor noștri.
Un copil muncitor, cu o atitudine bună față de învățare are, de cele mai multe ori, inclusiv în școlile publice, cotexte potrivite să facă performanță și să își găsească drumul.
Un copil mai puțin norocos are, din ce în ce mai mult, contexte potrivite să reușească. Rămâne urgentă nevoia de a rezolva sărăcia cronică, locuirea și foamea la propriu cu care încă se confruntă prea mulți copii din România. Donatori privați anonimi, un ecosistem de ong-uri, un primar mai cunoscător, un angajator mai strategic, oferta de șanse a crescut.
Pentru majoritatea familiilor, sărace și bogate, saltul de la o generație la alta se produce. Saltul venit din foame, da. Dar și saltul venit din nevoia de dezvoltare asociată cu relaxarea față de nevoile de bază.
De ce este persistentă atunci senzația că nu facem suficiente pentru copiii noștri? Că serviciile publice de educație (și de sănătate) nu se ridică la nivelul așteptărilor și, mai ales, al investițiilor realizate?
Acum 12-13 ani o armată de părinți de elevi la gimnaziu făcea aproape zilnic referate – media de la gimnaziu conta în proporție de 50% la admiterea la liceu. Și toată lumea avea acces la resursele „infinite” ale internetului. Profesorii au crezut, mulți dintre ei, că exercițiul de a căuta și organiza informații e bun pentru copii. S-au întâlnit, nefericit, presiunea părinților și neștiința profesorilor și a rezultat convingerea că în afară de română și matematică, programele pentru examenul de EN, nu mai contează nimic. Procesul de „autoconvingere” (sau autosabotare?) a culminat cu renunțarea integrală la ideea de „portofoliu” al elevului de gimnaziu.
A quoi bon?
„Și elevii strâng dosare de hârtii, asta ar mai lipsi, vreun fel de gradație de merit care să conteze la admitere.”
„Lăsați, că am reușit să îi recuperăm pe olimpici.”
Din dorința de progres am ajuns la nenorocirea de a ne gândi la zilele de 25 și 27 iunie 2024 ca la zilele care definesc o generație de elevi. De starea lor de grație, 4 ore dintr-o viață de om.
În acest moment majoritatea liceelor din România se străduie să aibă grijă de elevii pe care îi primesc. Creșterea „ultimei” medii de la admitere a provocat liceele să fie mai atente la generațiile din ultimii doi-trei ani. Trecerea prin „tunelul de viteză și presiune” în care intră familiile în care sunt copii de clasa a VIII-a a avut ca efect inclusiv îmbunătățirea atitutidinii față de învățare a mai multor copii. Ceea ce schimbă mediul de învățare din multe licee: în bine, pentru cele care îi strâng pe cei mai muncitori, în tot mai rău pentru cele care nu au cum să lucreze cu elevi care nu știu să învețe și au carențe câteodată de ciclul primar.
Toate aceste procese întâmplate în educația românească – de segmentare, de transferuri, de vize de flotant, de creștere a volumului de meditații, de căutări, indică transformare. Problema este că studiile, datele, marile cifre nu ne confirmă progresul și transformarea. Tinerii și copiii nu sunt atât de bine pe cât ar putea fi.
În mare parte pentru că nu știu cine sunt.
Chiar dacă EN8 este o experiență memorabilă, inclusiv de învățare, ea nu poate defini constructul identitar al unui tânăr. Liceul la care ajunge ar trebui să fie o alegere conștientă, POTRIVITĂ, pentru 80% dintre elevi, minimum.
***
Simt emoția din jurul meu pentru ziua de mâine.
E inutil să spun că în marea economie a vieții nu contează atât de mult cele două zile de examene. Pentru că nu e adevărat. Vor conta. Pentru ei între ei, pentru generația lor, vor conta.
Felul în care contează e profund și mai subtil.
Copiii acestor generații au șansa ca, la Judecata de Apoi, întrebați despre ce au făcut cu talanții lor, să răspundă:
„- Care talanți?”
Pentru că nu e niciun drum inițiatic, nici un spațiu de explorare, nici contexte de învățare practică ca să afle. Poți deveni medic în România fără să ai profilul cognitiv pentru a fi medic. Nu e deloc greu cu mintea potrivită. Doar poate ai fi putut fi un extraordinar genetician pentru plante cu conținut nutrivit mai mare. „Standardizarea” ofertei educaționale pentru ciclul liceal este generatoare de confuzii și nu ajută pe nimeni. Nici măcar pe profesorii care cred că, în felul acesta, au mai „puține” matematici de predat – evaluat – corectat.
E inutil să spun că putem fi mai relaxați că părinți în zilele MARII EN. Căci nu putem: copiii vor la un anume liceu, chiar dacă spun: „să văd întâi media”. Problema e că ar trebui să poată spune: „vreau la liceul din cartier, unde voi face mai ales matematică și chimie, am aceste pasiuni, sunt bun la asta”.
Mie, una, mi s-a așezat greu învățarea din EN8, ediția 2023. Deși este al treilea copil cu care am trecut prin acest sistem de admitere, a fost diferit semnificativ de primele două experiențe. Plus că a fost fată, după doi băieți. E plin netul deja de sfaturi, care nu pot funcționa pentru fiecare copil. Am o vorbă preferată în ultimele luni: „copiii vor fi bine în România atunci când mamele lor vor fi bine.”
Așa că, mamelor, luați din ce scriu ce vă ajută, dacă vă ajută ceva 🙂
***
Photo by Craig Chilton on Unsplash
Lumea se transformă în noi și lângă noi iar noi mergem mai departe cu iluzia că putem pluti deasupra prăpastiei, cu aceeași structură și gândire în învățământul gimnazial și liceal.