Prof. Viforel Dorobanțu: Cum ar trebui să schimbăm Evaluarea Naţională
25 Iunie 2024, 14:34
de Viforel Dorobanțu, directorul Şcolii Gimnaziale din Curcani
Nu doresc să fiu patetic! Nu mă plâng!
Dar…
A mai trecut încă un an în care nu am “rupt pisica în două”!
Din păcate, încă o generație de copii, din mediul urban sau rural, va fi nevoită să treacă prin acest examen cu o încărcătură emoțională imensă!
Iar suntem prizonierii cutumei potrivit căreia “elevii buni se duc la clase de liceu și cei mai puțini buni se duc la “profesională!”
Revin cu o imagine în care un “meseriaș” vine în casa dumneavoastră să monteze un senzor de gaz! Îi cerem să ne arate notele de la EN sau BAC?
Da, știu, poate părea simplista abordarea, neîmpănată de principii pedagogice! Mi-o asum!
Poate ne sunt relevate aceste principii de cei care spun că abordez simplist problema!
După părerea mea, felul în care copiii și părinții sunt împovărați cu o “pseudo încredere” că știu cum să aleagă acum o traiectorie pentru copil, este o “minciună”!
În opinia mea, noi, cei din sistemul de educație ar trebui să “rupem pisica în două” și să schimbăm acest tip de examen, înlocuindu-l cu o evaluare similară cu cea din clasa a VI-a, cu mai multe probe de examen -comunicare (limba română, limba străină), matematica și științe (fizică, chimie, biologie), fără să mai punem o presiune imposibilă pe copii care, în aceste două zile de examen, trebuie să performeze DOAR la matematică și limba română! Ministerul Educației face trimiteri timide către documente OCDE, pentru a obișnui profesorii și directorii cu viitoare modificări! După părerea mea, gata!
Este momentul sa nu mai pierdem timpul și să ne apucăm să aducem educația din România în anul 2024! Cu sau fără voia profesorilor și a directorilor!
Un examen stabilit în 1995 este sita pe care o folosim în 2024 pentru a direcționa copiii! Ceva nu este in regulă!
În privința rezultatelor școlii din Curcani, nu estimez un procent mai mare de 40 % al notelor peste 5!
O altă “minciună”! Pentru ca un elev care obține o medie mai mică decât 5, poate ocupa un loc într-o clasă de liceu!
Complicată educația asta!
Baftă tuturor elevilor!
Succes tuturor celor implicați în organizarea acestui examen!
P.S. Doamne ajută ca există evaluare digitalizată a lucrărilor! Măcar din punctul ăsta de vedere suntem și noi în sec XXI!
e părerea domnului, o respectăm şi atât. Dar lecturând întregul articol, nu pot să nu remarc finalul: domnul director estimează că notele peste 5 nu vor fi mai multe de 40%. Păi, domnule director, ceva nu este în regulă acolo, dacă din grile, la matematică, se ia nota 7. Iar grilele sunt simple, dacă te interesează matematica, nu dacă eşti olimpic la matematică. Domnul ne cere subiecte ca la testatarea din clasa a 6-a, adică să fie şi mai uşor decât este acum. Dar uitându-mă pe rezultatele de la examenul tip PISA, examen la care partică copii de 14 ani, cu subiecte asemănătoare cu cele de la testarea de clasa a 6-a, mă tem că rezultaele ar fi asemănătoare, în niciun caz mai bune. Deci, oare care o fi concluzia?