- Perioada alocată completării fișelor de înscriere, precum și perioada de înscriere efectivă în învățământul profesional, inclusiv dual, se prelungesc până la data de 11 iulie 2024;
- Validarea, de către Comisia județeană/a Municipiului București pentru învățământ profesional, respectiv de către Comisia județeană/a municipiului București de admitere, a listei candidaților admiși în învățământul profesional, respectiv a listei candidaților înscriși în învățământul dual, se va face până cel târziu la data de 19 iulie 2024, după parcurgerea etapelor prevăzute de calendarul admiterii.
Ca urmare a acestei modificări, celelalte etape ce trebuie parcurse de candidații care optează pentru învățământul profesional/învățământul profesional în sistem dual se vor modifica potrivit calendarului anexat.
Această modificare nu afectează în niciun fel calendarul, respectiv desfășurarea procedurilor de admitere în învățământul liceal teoretic, precizează Ministerul Educației.
Prelungirea perioadei de înscriere a fost realizată Având în vedere prevederile Ordinului ministrului educației nr. 6.070/2023, conform cărora Comisia Națională de Admitere poate aproba, în situații justificate, modificarea datelor limită/perioadelor și evenimentelor din calendarul admiterii în învățământul profesional și în învățământul dual, pentru anul școlar 2024 – 2025.