
„Nu cred că integritatea examenului naţional de Bacalaureat a fost afectată în vreun fel de apariţia subiectelor după ce copiii se află deja în sălile de examen”, a precizat Ligia Deca, citată de Agerpres.
Întrebată cât de sigur este examenul în condiţiile în care subiectele apar pe internet la 20 de minute de la începerea probei, Ligia Deca a răspuns: „Această mediatizare apare după ce elevii sunt deja în parcursul examenelor, sunt în sălile de examen şi examenul este în desfăşurare. Cei care le pot vedea sunt cei care nu sunt în sălile de examen. În fiecare caz noi am luat măsurile care se impun”.
Ea a spus că există sancţiuni foarte clare care ar trebui să descurajeze orice astfel de încercare.
„Trebuie să discutăm în ce măsură la nivelul pregătirii centrelor de examen putem avea măsuri de prevenţie în afară de observarea pe care o fac profesorii asistenţi atunci când intră în săli sau dacă sunt prinşi în timpul examenului comunicând sau utilizând diferite dispozitive ei sunt eliminaţi din examen”, a arătat ministrul Educaţiei.